Muzeul Antipa spune, duminică, povestea lui Deinotherium, unul dintre simbolurile instituţiei

Vedeta muzeului Antipa, Deinotherium gigantissimus a dispărut cu peste 2 milioane de ani în urmă, iar scheletul expus a fost descoperit pe teritoriul actual al judeţului Vaslui, în 1890, de geologul şi paleontologul Gregoriu Ştefănescu. Duminică, 10 februarie, este ziua de naştere a profesorului şi academicianului, născut în 1836.

Numele străvechiului mamifer, alcătuit din cuvinte de origine greacă, ar însemna, în traducere, "animal înfricoşător uriaş".

„Trebuie să ştii că era erbivor, în ciuda staturii sale uriaşe, de peste 4 metri înălţime şi aproape tot atât lungime - adică era înalt cam cât o casă cu un etaj! Se hrănea cu aproximativ 400 de kilograme de plante pe zi, adică, în medie, hrana a 40 de cai sau a doi elefanţi pe zi", spun cei de la muzeu.

Animalul este înrudit cu elefanţii actuali, le este un fel de văr, pentru că au urmat linii evolutive diferite. Caracteristica genului Deinotherium este prezenţa fildeşilor arcuiţi în jos şi fixaţi pe maxilarul inferior. La elefanţii actuali, fildeşii, situaţi pe maxilarul superior, sunt arcuiţi în sus. Caninii erau absenţi, iar trompa "animalului îngrozitor" era un organ musculos, foarte mobil, rezultat din alungirea şi concreşterea nasului cu buza superioară. Rolul colţilor în hrănire a fost intens dezbătut. Este posibil ca, pe lângă frunze, ramuri, coaja moale a copacilor, Deinotherium să se fi hrănit şi cu părţi subterane ale plantelor - rădăcini şi tuberculi, folosindu-şi, pentru scoaterea lor din pământ, fildeşii. O altă explicaţie posibilă este că fildeşii aveau un rol în timpul reproducerii, pentru că arătau care mascul este mai puternic, deci mai "îndreptăţit" să-şi găsească pereche.

Scheletul de Deinotherium gigantissimum expus la Muzeul Antipa din Bucureşti este o piesă de valoare ştiinţifică mondială, importantă pentru cunoaşterea faunei preistorice, fiind şi un exponat de excepţie din patrimoniul cultural deţinut de România. În momentul descoperirii a fost primul schelet, aproape complet, al unui Deinotherium. A fost nevoie de 15 ani de săpături pentru a fi dezgropate aproape toate oasele din scheletul fosilizat al exemplarului. Pentru montarea lui pe suport metalic, în 1906, prof. Ştefănescu l-a adus în ţară, pentru trei luni, pe renumitul restaurator belgian Louis de Pauw.

Gregoriu Ştefănescu (1836 - 1911) a fost geolog şi paleontolog român de talie mondială, studiind la Universitatea Sorbona din Paris. După întoarcerea în România a fost profesor de ştiinţe naturale la liceele Sf. Sava şi Matei Basarab (1863) şi a scris primul manual de zoologie din România (1865).

A fost numit membru titular al Societăţii Academice Române, în 1876. În timpul campaniilor sale geologice, a descoperit numeroase piese fosilizate de plante şi animale, din diferite perioade geologice (din mezozoic până în cuaternar), astăzi, piese din patrimoniul ştiinţific al Muzeului Antipa.

În seara zilei de 4 martie 1977, scheletul Deinotherium-ului s-a prăbuşit în urma teribilului cutremur, dărâmând în cădere şi o parte a scheletului de mastodont. Restauratorul muzeului din acea vreme, Nicolae Puşcaşu, a izbutit să refacă montajul scheletului la capătul a 34 de săptămâni de muncă, astfel că, pe 22 noiembrie 1977, vizitatorii au putut să admire din nou piesa cea mai preţioasă a instituţiei bucureştene.