Cu ocazia celei de a 80-a aniversări a scriitorului Norman Manea, Institutul de Cercetări Evreieşti (YIVO) din New York, în parteneriat cu ICR New York şi Consulatul General al României la New York, organizează o celebrare festivă a lui Norman Manea, supravieţuitor al Holocaustului, unul dintre cei mai importanţi scriitori româno-americani de origine evreiască.
Opera sa a fost tradusă în peste 25 de limbi, obţinând numeroase premii internaţionale. Invitaţii evenimentului – Leon Botstein, preşedintele Bard College, Robert Boyers, editor al Salmagundi, Edward Hirsch, poet şi preşedinte al John Simon Guggenheim Memorial Foundation, şi Michael Shafir, profesor al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (România) – vor vorbi despre opera lui Norman Manea şi influenţa scrierilor sale. Evenimentul se va încheia cu un dialog între Norman Manea şi Jonathan Brent, director executiv al YIVO, cu tema „Evreitate şi literatură”.
Citeşte şi: Norman Manea a fost decorat de Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer
Citeşte şi: INTERVIU Norman Manea: Cacofonia globalizată a prezentului şi scandalul, şansa de a fi băgat în seamă
Citeşte şi: Documentarul „România: patru patrii”, cu Norman Manea şi Mircea Cărtărescu, în premieră la Bucureşti
Citeşte şi: INTERVIU – René Frölke: Filmul despre Norman Manea nu este portretul obişnuit pe care l-ai vedea la TV – FOTO
Citeşte şi: INTERVIU – Norman Manea: Nu sunt foarte mari şanse ca un scriitor român să câştige premiul Nobel