Nicole Scherzinger a primit inelul de logodnă. Cântăreaţa i-a uitat pe Hamilton şi pe Dimitrov

Nicole Scherzinger, cântăreaţa trupei Pussycat Dolls, se căsătoreşte cu fostul jucător de rugby Thom Evans, iar cuplul a distribuit fotografiile cererii în căsătorie prin intermediul reţelelor de socializare.

3547 afișări
Imaginea articolului Nicole Scherzinger a primit inelul de logodnă. Cântăreaţa i-a uitat pe Hamilton şi pe Dimitrov

După pilotul de Formula 1 (Lewis Hamilton) şi tenismenul (Grigor Dimitrov), Schenzinger a trecut în braţele lui Thom Evans, care şi-a luat partenera pe malul oceanului şi, ca într-un film romantic clasic, a îngenuncheat scoţând inelul pentru a-l pune pe degetul iubitei şi viitoarei sale soţii.

Scherzinger va sărbători vârsta de 45 de ani pe 29 iunie. Imaginile propunerii au ajuns pe reţelele de socializare. Ea a distribuit fotografiile cu explicaţia „Am spus da”, el a scris „My forever”.

Cuplul s-a întâlnit în timpul unei versiuni VIP a The X Factor în Marea Britanie, în 2019. Thom Evans, un fost jucător de rugby scoţian, a fost unul dintre concurenţi, în timp ce Scherzinger a fost unul dintre juraţi.

Abia în ianuarie 2020 s-au arătat în public pentru prima dată, în timpul unei petreceri la Globul de Aur din Beverly Hills. Din acel moment, au fost de nedespărţit. Au fost într-o excursie în Portugalia şi au petrecut seri romantice de Revelion sau de Ziua Îndrăgostiţilor.

Alături de cariera ei de cântăreaţă în trupa Pussycat Dolls, care s-a reunit în 2019, Nicole Scherzinger şi-a făcut o carieră ca judecător de talente. Pe lângă X Factor, unde l-a cunoscut pe Thom Evans, se află la masa juriului versiunii americane a Masked Singer.

Evans, născut în 1985 (este cu şapte ani mai tânăr decât viitoarea sa soţie) este un fost jucător de rugby a cărui carieră a fost întreruptă la vârsta de 24 de ani de o accidentare dureroasă la gât, apoi a concurat în atletism şi a lucrat în televiziune, participând la emisiuni precum Dancing with the Stars, Celebrity Island cu Beer Grylls şi The X Factor.

Nicole Scherzinger a fost logodită cu Lewis Hamilton până în 2015. Între 2016 şi 2019 a fost alături de tenismenul bulgar Grigor Dimitrov. Evans a fost într-o relaţie cu actriţa Kelly Brook până în 2013.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici