Noul val al cinematografiei româneşti, într-o secţiune specială la Pusan (Galerie Video)

Pelicule de Cristian Mungiu, Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu vor rula în cadrul unei secţiuni speciale, dedicată noului val al cinematografiei româneşti, la Festivalul de Film de la Pusan (2-10 octombrie), unul dintre cele mai mari evenimente de gen din Asia, se arată pe site-ul evenimentului.

15 afișări
Imaginea articolului Noul val al cinematografiei româneşti, într-o secţiune specială la Pusan (Galerie Video)

Secţiune dedicată noului val al cinematografiei româneşti, la Festivalul de la Pusan

Printre cele 12 filme care fac parte din selecţia specială se numără lungmetrajele "Occident" de Cristian Mungiu, "Visul lui Liviu" de Corneliu Porumboiu, "Marfa şi banii" de Cristi Puiu, "Marilena de la P7" de Cristian Nemescu şi scurtmetrajele "Megatron" de Marian Crişan şi "Lampa cu căciulă" de Radu Jude.

Festivalul de Film de la Pusan (Coreea de Sud) include încă cinci selecţii speciale, între care şi un program cu videoclipuri realizate de regizori de film din Asia, un colaj de animaţii şi programul Omnibus, ce reuneşte şapte proiecte realizate de regizori din şase ţări.

Cea de-a 13-a ediţie a Festivalului de la Pusan va fi deschisă cu proiecţia filmului "The Gift to Stalin" de Rustem Abdrashev, o coproducţie Kazakhstan, Rusia şi Polonia.

Selecţia oficială a festivalului cuprinde secţiuni precum "A Window in Asian Cinema", care cuprinde 50 de filme din 23 de ţări, sau "Open Cinema" cu 9 filme din 8 ţări.

 

 

"Visul lui Liviu", de Corneliu Porumboiu

"Marilena de la P7", de Cristian Nemescu

"Occident", de Cristian Mungiu

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici