O anchetă despre suferinţa oamenilor izolaţi în zăpezi, duminică, la emisiunea "România, te iubesc! "

Cel de-al optulea sezon al emisiunii "România, te iubesc!" debutează duminică, de la ora 18.00, la Pro TV şi pe voyo.ro, în prima ediţie a programului urmând să fie difuzată o anchetă realizată de Alex Dima despre suferinţa oamenilor izolaţi în zăpezi.

119 afișări
Imaginea articolului O anchetă despre suferinţa oamenilor izolaţi în zăpezi, duminică, la emisiunea "România, te iubesc! "

O anchetă despre suferinţa oamenilor izolaţi în zăpezi, duminică, la emisiunea "România, te iubesc! "

Potrivit Pro TV, Alex Dima a străbătut prin zăpadă kilometri în şir pentru a ajunge la oameni izolaţi de 10 zile. Căderile masive de zăpadă din ultima vreme au făcut ca sute de localităţi să fie izolate, iar zeci de mii de oameni, despre care nimeni nu mai ştia nimic, au dus o luptă cruntă pentru a supravieţui infernului alb.

Duminică, de la ora 18.00, în prima ediţie din cel de-al VIII-lea sezon al emisiunii "România, te iubesc!", Alex Dima arată, într-o anchetă impresionantă, suferinţa şi drama prin care au trecut aceşti oameni.

"Am stat cu ei, am tremurat şi am dormit ca ei, am dat la lopată", spune Alex Dima, vizibil emoţionat de greutăţile prin care trec oamenii încercaţi de nămeţi. "Am mers kilometri în şir prin zăpadă pentru a ajunge la oameni care au stat izolaţi 10 zile. Fără niciun semn de la nimeni. Autorităţile au ajuns acolo 24 de ore mai târziu. Şi, din fericire, relatările noastre au avut ecou, mulţi au venit cu ajutoare şi au venit şi voluntari care au dat la lopată cât e ziua de lungă", a precizat Alex.

Telespectatorii Pro TV vor vedea cum se trăieşte şi, mai ales, cum se doarme la minus multe grade. Vor vedea, de asemenea, cum unii oameni uită tocmai de omenie în faţa unei pâini sau a unei conserve.

"Vom vorbi şi despre autorităţi incompetente, despre drumari nepăsători, despre politicieni profitori. Cu natura nu te pui. Am tot auzit această frază. Şi totuşi, puteam face multe: garduri de protecţie, perdele forestiere, evacuări. Şi... poate n-am fi avut atâţia morţi şi atâţia sinistraţi", a mărturisit corespondentul Ştirilor Pro TV.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici