O carte pe zi: „Calul de lut” de Anuradha Roy

„Un roman complex şi sfâşietor despre a iubi şi a trăi altfel, într-o lume tot mai incertă.” (Booklist)

232 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Calul de lut” de Anuradha Roy

O carte pe zi: „Calul de lut” de Anuradha Roy

Romanul acesta a câştigat Sushila Devi Book Award în 2022 şi a fost finalist la Tata Book of the Year Award for Fiction 2022 şi la Rabindranath Tagore Literary Prize 2022. Îi aparţine scriitoarei indianăe Anuradha Roy, care a mai fost publicată de Editura Humanitas Fiction (romanul ei de debut, Un atlas al dorinţelor zadarnice, Valurile pământului şi Toate vieţile pe care nu le-am trăit).

„Sara, studentă la o universitate din Marea Britanie, îşi spune povestea, regândind anii copilăriei trăiţi în India natală, marcaţi de pierderea tatălui şi de exilul lui Elango, olarul care o iniţiază în tainele meşteşugului moştenit din generaţie în generaţie. Calul în flăcări, visat de Elango într-o noapte, devine calul de lut, mărturie a unei iubiri interzise ce anulează echilibrul precar al comunităţii în care trăiesc. Romanul propune o călătorie în timp şi spaţiu, alături de personaje ale căror vieţi aduc în prim-plan suferinţa, iubirea, vinovăţia, actul artistic. Pendulând între prezent şi trecut, între două continente, Calul de lut este un roman-evantai, ce oferă multiple paliere de interpretare a călătoriilor identitare ţesute în jurul traumei şi pierderii, dar şi a condiţiei artistului într-o lume în care puterii cathartice a artei i se opune intoleranţa religioasă. Cartea mai spune o poveste – cea a lui Chinna, câinele care uneşte oameni şi destine.”

„Marea abilitate a autoarei de a crea personaje – umane, animale, de lut – îi dă acestui roman calitatea lui unică. Calul de lut este o poveste de iubire, o declaraţie politică şi o reflecţie asupra singurătăţii, de la început fiind legată de rolul creaţiei în viaţa unui artist.“ — Times Literary Supplement


Anuratha Roy – Calul de lut. Traducere şi note de Cristina Nicolae. Editura Humanitas Fiction, colecţia Raftul Denisei. 253 pag.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici