O carte pe zi: „Înotând cu elefantul, în braţe cu pisica” de Yōko Ogawa

Sigur, cei mai mulţi cititori ai acestei rubrici, deşi constanţi iubitori de literatură, nu vor fi auzit de Yōko Ogawa, care apare pentru a doua oară în limba română (în 2015 i-a fost tradus romanul „Profesorul şi menajera”). Scriitoarea japoneză Yōko Ogawa s-a născut în 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană şi de scriere creativă ale Universităţii Wased, a publicat peste 20 de opere de ficţiune şi nonficţiune, penytru multe obţinând premii importante. Cel puţion două dintre romanele sale au fost ecranizate.

Scriu editorii: „Un băieţel care se naşte cu buzele lipite, un elefant condamnat să trăiască pe terasa unui centru comercial, o fetiţă dispărută în spaţiul dintre două clădiri, un şofer de autobuz maestru în arta patiseriei şi a şahului şi o misterioasă păpuşă-automat fac din Înotând cu elefantul, în braţe cu pisica un roman al instantaneelor pline de lirism, stranietate şi miracol.

Singuratic şi rezervat, un puşti de şapte ani întâlneşte din întâmplare un fost şofer obez, locatar al unui autobuz uimitor. Pasionat de şah, după ale cărui reguli se ghidează ca şi cum ar fi o religie, acesta îi va descoperi talentul neobişnuit, transformându-l în urmaşul său spiritual. Băiatul este deopotrivă fascinat de un elefant dus cândva pe acoperişul unui mare magazin şi de o fetiţă prizonieră în firida de-o palmă şi întunecoasă dintre două case din cartierul său. Când Maestrul moare şi trupul lui rămâne captiv în autobuz, micul şahist are convingerea că a descoperit sentinţa fatidică a oricărei existenţe: <<Să creşti e o dramă>>.”

Aşadar, micul şahist - numit, cum altfel? decât Alehin, şahistul poet – înaintează în vârstă, dar rămâne tot mic de statură („prizonier în trupul unui băieţel de unsprezece ani, care nu avea să mai crească”),

Joacă şah ca un maestru. „Pentru el, bucuria supremă însemna să poată să împartă acea lumină subtilă cu adversarul, căci nu victoria era principalul său obiectiv, ci fericirea de a spune, odată cu tovarăşul său de aventură într-ale şahului: Nu-i aşa c-a fost o partidă sublimă?”

Deşi s-au scris enorm de multe cărţi despre şah şi şahişti, foarte rare sunt cele în care să se vorbească despre poezia jocului de şah precum în cea de faţă. Eroul vorbeşte cu morţii, joacă şah ascunzându-se sub masă, are o imaginaţie uriaşă. Piesa de şah preferată e nebunul, care, la începuturi, când abia fusese inventat şahul, era reprezentat de un elefant – iar el se împrietenise înainte să înveţe şah cu spiritul unei elefănţici care trăise peste trei decenii pe acoperişului unui supermarket. Realism magic e copleşitor. Cea mai mare parte a acţiunii se desfăşoară în mijlocul unui Ocean-Şah, eroul înotând cu piesa sa preferată, dar şi cu spiritul unei pisici. De la un moment încolo se înghesuia câte patru ore pe noapte în trupul unei păpuşe automat de şah, trăind frumuseţea partidelor de şah în faţa spectatorilor.

Cel puţin două portrete sunt admirabile – Maestrul care-l învaţă şah, fost şofer locuitor al propriului autobuz, pe care nu-l mai părăseşte, obez, decât mort; şi fetiţa hieratică Mira (cuvântul înseamnă în jaoneză mumie), cu un porumbel minuscul pe umăr, care iniţial se pierduse între zidurile a două case vecine.

„O altă bijuterie de cristal – caldă, crudă, tristă şi duioasă – în şiragul de capodopere literare închinate şahului, semnate de mari autori precum Edgar Allan Poe, Lewis Carroll şi Vladimir Nabokov.“ — Yukiko Konosu

Yōko Ogawa - Înotând cu elefantul, în braţe cu pisica. Traducere din japoneză şi note de Raluca Nicolae. Editura Humanitas Fiction, colecţia Raftul Denisei. 271 pag.