O carte pe zi: „Minciuni mortale” de Harriet Tyce

„O lectură alertă, cu o răsturnare de situaţie pe care o vei citi încă o dată, pentru că nu-ţi va veni să crezi că nu ţi-ai dat seama.“ John Marrs

143 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Minciuni mortale” de Harriet Tyce

O carte pe zi: „Minciuni mortale” de Harriet Tyce

Cu câteva luni în urmă, Editura Litera a publicat traducerea primului roman semnat de Harriet Tyce, „Portocala sângerie” în care e vorba de o avocată a cărei viaţă personală o cam ia razna (beţii şi sex la greu) şi care primeşte un dosar de omor, o soţie respectabilă acuzată că şi-a ucis soţul, ansolut inexplicabil. O carte de mare succes.

Harriet Tyce, avocat scoţian de drept penal timp de zeca ani şiacum scriitoare, a recidivat cu această nouă carte, pe care Editura Litera s-a grăbit s-o traducă (la nici un an), tot un thriller şi la fel de seducătoare, captivantă, înfricoşătoare, explozivă, dând dependenţă – cum scrie pe coperta care extrage esenaţ din spusele mai multor comentatori.

Scriu editorii: „După mai bine de zece ani, Sadie se întoarce la Londra, împreună cu fiica ei, Robin. Va trebui să locuiască în sinistra casă a copilăriei, să-şi dea fiica la şcoala exclusivistă care nu-i trezeşte amintiri plăcute şi să-şi reia activitatea de avocat. La şcoală, sunt întâmpinate cu ostilitate, iar eliberarea pe neaşteptate a unui loc pentru Robin are în spate o poveste sumbră şi neclară. Primul dosar penal la care Sadie urmează să lucreze o tulbură sub aspectul adevărului şi al moralităţii. Pe măsură ce lucrurile încep să se aranjeze la suprafaţă, când Sadie şi Robin simt că au ajuns pe linia de plutire, zvonuri, semne şi sentimente ciudate ies la iveală, iar neliniştea creşte până la teroare. Nimic nu este ceea ce pare a fi. Totul este construit pe un eşafodaj de minciuni. După un regal de şocuri şi întorsături de situaţie, Harriet Tyce reuşeşte să păstreze surpriza până la final.”

Un roman cu răsturnări de situaţie uimitoare, cu unele persoanje aproape malefice, pe alocuri cu profunzimi psihologice. Dar un thriller, drept care nu vom spune mai multe despre acţiune.

„Am citit Minciuni mortale în două zile, neştiind cum să dau paginile mai repede. Este densă şi alertă, sentimentul că ceva nu e în regulă creşte înfiorător; scrisă desăvârşit, cu un final absolut şocant.“ Lisa Jewell

Harriet Tyce – Minciuni mortale. Traducere din limba engleză de Ana-Maria Scarlat. Editura Litera, colecţia Buzz books. 389 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici