O carte pe zi: „Născut în 02” de Şaşa Pană

„Cea mai substanţială istorie a avangardei autohtone scrisă de un insider.” Paul Cernat

310 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Născut în 02” de Şaşa Pană

O carte pe zi: „Născut în 02” de Şaşa Pană

Încumetaţi-vă să deschideţi şi să citiţi această monumentală carte, chiar la propriu (are peste 800 de pagini!), veţi fi încântaţi de avalanşa de informaţii şi de stilul absolut cuceritor. Şi probabil doar printr-un noroc veţi mai găsi prima ediţie, apărută acum o jumăatte de veac, în 1973, la Editura Minerva. Iniţiativa de acum a editurii Pandora M şi a coordonatorilor colecţiei Anansi, în frunte cu Bogdan Alexandru Stănescu este absolut lăudabilă.

Saşa Pană este pseudonimul literar al lui Alexandru Binder (1902-1981), scriitor evreu român, prezent în literatura română de avangardă din prima jumătate a secolului al XX-lea. Fiu al medicului David Binder, a studiat medicina la Iaşi şi Bucureşti, a ajuns medic militar, dar vocaţia lui a fost literatura – a debutat cu poezii simboliste, apoi, cu mijloace finaciare proprii, a publicat revista de avangardă unu şi o editură omonimă, unde va tipări volume ale unor confraţi de generaţie: Urmuz, Geo Bogza, Ilarie Voronca, Stephan Roll ş.a. A publicat mai multe volume proprii, a fost un foarte important animator cultural şi editor.

Dar opera sa majoră e considerată însă autobiografia Născut în ’02 – cartea pe care o semnalăm astăzi -, frescă a societăţii româneşti din prima jumătate a secolului XX şi valoros portret de grup al avangardiştilor români. Cum remarcabil susţine criticul literar Paul Cernat, este „cea mai substanţială istorie a avangardei autohtone scrisă de un insider.” Sunt observaţii, fireşte literare, dar şi politice, portrete absolut remarcabile de scriitori, critici literari şi oameni de cultură, dar şi un număr impresionant de oameni din afara culturii care chiar reuşesc să reînvie o epocă.

„Aminitiri? Evocări? Memorii? – se întreabă poetul. În primul rând, amintiri. Amintiri dintr-o viaţă dublă, triplă, cvadruplă: de scriitor, de medic, de militar «de carieră» şi de luptător social... Memoria mea e bună. Un proverb rusesc (citat de Ilya Ehrenburg în primele pagini ale amintirilor sale) spune: «Viaţa e grea pentru cine îşi aminteşte totul». Sunt dintre aceştia. Mai sunt colecţionar, aproape maniac. Nicio carte poştală, scrisoare sau bileţel primite începând de prin 1919 nu am aruncat... Născut în ’02 nu va fi doar cartea unei vieţi, ci totodată, şi mai ales, a unei epoci. Decenii am ţinut un jurnal în care am consemnat evenimentele la care participam zi de zi. Dar şi altele pe plan european, mondial, când era cazul. Poate, cândva, acele caiete vor interesa ca atare, ca materie primă. Deocamdată ele vor fi un adjuvant al memoriei...”

O încântare de carte.

Saşa Pană – Născut în 02. Memorii. File de jurnal. Evocări. Ediţia a doua. Editura Pandora M, colecţia Anansi Ego. 831 pag.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici