O carte pe zi: "Pâlpâiri", de Dan Lungu

Un sat captiv, cu o ţesătură socială fără continuitate, descris excelent de scriitorul sociolog.

101 afişări
Imaginea articolului O carte pe zi: "Pâlpâiri", de Dan Lungu

O carte pe zi: "Pâlpâiri", de Dan Lungu

Ce sunt pâlpâirile? O spune Dan Lungu de mai multe ori, în prima parte a romanului său: "Mă interesează detaliile care destabilizează echilibre, tulbură suprafeţe, poticnelile sau tusea care desvrăjesc discursuri, pâlpâirile care subminează involuntar lumi şi ne obligă să o luăm de la capăt cu întrebarea «cine suntem?». Există un punct în care realitatea basculează în iluzie, în care deciziile ies din rutina cotidiană, sunt trădate, rămân fără obiect. E găurica din cearşaf în care copilul îşi face loc cu degetul şi sfâşie pânza, privind buculucaş spectatorii din sală".

"Orice speranţă e o fantă prin care se întrezăreşte o lume mai bună, o altă realitate. Într-o lume mai bună Manole ar avea o făbricuţă de caşcaval. Văzute din unghiul acesta, speranţele ar intra în categoria pâlpâirilor. Pentru o secundă, pui în paranteză filmul în care joci şi tragi cu ochiul la alt film. Pâlpâirile capătă valenţe surprinzătoare, devin un obiect de cercetare din ce în ce mai complex. Este un alt fel de pâlpâire decât cea care m-a făcut pe mine să fiu aici şi acum. Uneori pot fi identificate după comportmentul subiectului: o decizie imprevizibilă, un gest neaşteptat, o hotărâre abruptă cel mai adesea ascund în spate o pâlpâire. Ea nu înlocuieşte o cauză, ci scurtcircuitează un complex de cauze. O pâlpâire este o scânteie".

"O lume în care pâlpâirile, şi nu cauzele, ar regla relaţiile dintre evenimente ar semăna cu o lume absurdă, fiind pe nedrept numită aşa. Contextul e o denumire imprecisă şi grosolană a protecţiei sociale a pâlpâirii, dar s-ar putea să mă înşel. De fapt, pâlpâirile nu pot fi pe deplin înţelese şi explicate, ceea ce face din ele un obiect de cercetare atipic. (...) Pâlpâirile se nasc, fără îndoială, din numărul mare al cauzelor, dar mai ales din interacţiunea lor, pe care modelele sunt condamnate să o rateze".

Sunt doar câteva consideraţii surprinzătoare, încă de la începutul romanului, despre tema de cercetare a eroului, un ins excentric şi misterios - precizează editorii -, aflat în concediu de recuperare sau explorare a identităţii, ajuns la capătul lumii, pe care nu-l cunoaşte decât din jocurile pe calculator. Mai precis, individul merge într-un sat din zilele noastre, unde caută o metodă şi un obiect de cercetare absolut personale, cu ajutorul cărora să-şi redefinească viaţa.

Concluzia: un roman amuzant şi surprinzător, o privire nouă, ludic-epistemologică, asupra satului românesc contemporan. Un sat în care vechile elite comuniste revin la putere, în care primarul rămâne autoritatea centrală, temută, iar personajul principal, observatorul, eşuează în misiunea sa. Iar în jur fenomenele care au marcat aproape trei decenii de postcomunism: case mari construite de românii plecaţi la muncă în străinătate, nelocuite sau neterminate (dar pe care bătrânii le îngrijesc); bunici care îşi cresc nepoţii, în absenţa părinţilor; absenţa unei generaţii de legătură. Un sat captiv, cu o ţesătură socială fără continuitate, descris excelent de scriitorul sociolog.

Din punct de vedere al stilului, Dan Lungu nu se dezminte nici în acest roman. Iată un fragment: "Străbat uliţele satului, dintr-un capăt în altul, la pas. Astăzi le privilegiez pe cele secundare, ramificaţii care se îndepărtează de şoseaua asfaltată. Explorez drumeagurile şi potecile, cărările. În subsidiar caut un sens pentru capilaritatea rurală, un desen de ansamblu revelatoriu, fără a mă gândi expres la acest lucru. Ţine de tehnica la care lucrez. Îmi las răgaz să observ, să mă pătrundă atmosfera, să remarc detaliile. Am un carneţel în buzunar, dar fac tot posibilul să nu apelez la el. De altminteri, e greoi la manevrat; dincolo, preferam să fac toate notiţele pe suport electronic, dar greutatea fizică a carneţelului are ceva liniştitor. Te simţi în siguranţă, ca şi cum ai avea un revolver asupra ta. Nu e un Moleskin, mă feresc de mitizări, căci predispun la suprainterpretare. Oamenii mă urmăresc cu privirea, cu discreţie sau, dimpotrivă, provocator, căutând să se uite în ochii mei, să mă înşface într-o discuţie.

Există un soi de îndrăzneală a comunicării în spaţiul public, chiar şi vizuală, pe care eu o resimt ca agresivă, deşi sunt conştient că face parte din cultura lor. Mă agasează, dar îmi păstrez controlul. Sunt foarte curioşi, sunt foarte suspicioşi. Am învăţat să-i salut. Spun tare bună ziua şi dau din cap. E foarte important să dai din cap. Sunt foarte mulţi vârstnici, care nu aud şi nici nu văd bine.Multora dintre ei le lipsesc unul sau mai mulţi dinţi şi cu greu înţelegi ce vor să spună. E obligatoriu să saluţi, pentru că a priori toată lumea cunoaşte pe toată lumea. E o cutumă, nu un adevăr. E de datoria ta să te porţi ca şi cum ai cunoaşte fiecare persoană, e modul tău de a intra în comunitate. E ca şi cum ai da add într-un grup virtual. La început am fost mai stingher, dar acum am o oarecare naturaleţe. Când sunt în toane bune, reuşesc să salut chiar cu un strop de bucurie, de entuziasm.Totul e foarte diferit faţă de acolo de unde vin, unde abia îi saluţi pe cei din alte birouri, iar pe stradă îţi fereşti privirea de a celorlalţi. Unde eşti cu atât mai politicos cu cât reuşeşti să mergi printre oameni ca şi cum nu i-ai vedea. Mă plimb fără un scop precis. Flanez. Colecţionez imagini, culori, nuanţe, mirosuri, izuri, zgomote, cuvinte, fără a le ierarhiza deocamdată în vreun fel. Ca tehnică, aş numi-o plimbare defocalizată. O testez, cu efecte bune, pentru o epistemologie personalizată şi pentru un obiect de cunoaştere atât de delicat cum sunt pâlpâirile. Păşesc şi privesc, nu-mi propun să văd ceva anume, nu-mi doresc să demonstrez nimic. Merg şi observ cu o atenţie vie şi neutră, neapărat neutră".

Dan Lungu - "Pâlpâiri". Editura Polirom. 259 pag.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici