O colecţie de ceramică "uitată", realizată de Picasso, expusă în Uzbekistan

O colecţie de ceramică realizată de Pablo Picasso, care nu a mai fost văzută în public de 40 de ani, a fost expusă în Muzeul de stat din Taşkent, Uzbekistan.

296 afișări
Imaginea articolului O colecţie de ceramică "uitată", realizată de Picasso, expusă în Uzbekistan

Pablo Picasso (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Personalul Muzeului de stat din Taşkent spune că cele 12 piese expuse aici sunt capodopere. Ceramica a fost mai întâi expusă în muzeu în anii '60, apoi a fost depozitată, din motive necunoscute, informează bbc.co.uk. Unul dintre motivele pentru care ceramica nu a mai fost expusă ar putea fi pentru că a fost pur şi simplu uitată.

Doar câţiva membri din personalul muzeului, care garantează originalitatea operelor, ştiau de existenţa acestor obiecte semnate de Pablo Picasso.

Uzbekistan, o ţară cunoscută pentru ceramica sa de calitate, este un loc în care cetăţenii ruşi bogaţi aduc obiectele de artă preţioase - multe din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Printre obiectele de artă care au fost vândute în această ţară se numără viori Stradivarius, dar şi opere realizate manual.

Potrivit corespondentului BBC, colecţia de ceramică ar fi aparţinut lui Fernand Leger, unul dintre apropiaţii lui Picasso. Când Fernand Leger a murit, în 1955, colecţia a fost moştenită de soţia sa, Nadia, care a decis să cedeze operele statului care făcea atunci parte din URSS.

(Imagine: Pressphoto.uz)

Ceramica a fost descoperită de personalul muzeului în 2004 şi de atunci nimeni nu a revendicat-o.

Pablo Picasso a realizat peste 2.000 de obiecte din ceramică, printre care farfurii, carafe şi vaze, între toamna lui 1947 şi toamna lui 1948. Potrivit experţilor, artistul se bucura să creeze aceste obiecte la fel de mult ca şi atunci când picta sau desena.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici