O operă de Brâncuşi, prezentă în colecţia de artă a lui Yves Saint Laurent, scoasă la licitaţie

O operă de Brâncuşi, care nu a fost niciodată expusă în public, un tablou de Picasso şi o piesă rară a designerului Eileen Gray se numără printre obiectele de artă care au aparţinut designerului Yves Saint Laurent şi care vor fi scoase la licitaţie la Paris, de casa Christie's.

240 afișări
Imaginea articolului O operă de Brâncuşi, prezentă în colecţia de artă a lui Yves Saint Laurent, scoasă la licitaţie

O operă de Brâncuşi, prezentă în colecţia de artă a lui Yves Saint Laurent, scoasă la licitaţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Niciun iubitor de artă din lume nu va putea rămâne indiferent faţă de această licitaţie", a declarat Francois de Ricqles, vicepreşedintele casei Christie's din Franţa.

Achiziţionate de celebrul cuplu în ultimii 50 de ani, piesele din această colecţie au fost evaluate de experţi la o sumă de 300 de milioane de euro. Alături de obiectele de artă contemporană se mai află şi câteva statui antice, tacâmuri de argint din secolul al XVI-lea şi chiar câteva relicve chinezeşti, despre care se spune că au fost furate dintr-un palat din Beijing.

Există şi câteva voci din rândul experţilor care susţin că această colecţie va putea să obţină chiar o jumătate de miliard de euro, în timpul licitaţiei de trei zile, care va debuta pe 23 februarie.

Pierre Berge, partenerul de viaţă şi de afaceri al lui Yves Saint Laurent, a decis să vândă cele 733 de piese de colecţie după decesul designerului, în iunie 2008, la vârsta de 71 de ani.

Sculptura de Brâncuşi, realizată în secolul al XIX-lea, a fost evaluată la o sumă cuprinsă între 15 şi 20 de milioane de euro. Sculptura a fost achiziţionată mai întâi de Fernand Leger, în schimbul unei lucrări personale, şi, de atunci, nu a mai fost văzută niciodată pe piaţă.

Un fotoliu Dragon tapiţat cu piele maro, realizat de arhitectul şi designerul irlandez Eileen Gray, a fost evaluat la suma de trei milioane de euro.

Casa Christie's a menţinut, în general, sumele cu care au fost evaluate operele în septembrie 2008, dar a trebuit să scadă preţul de pornire al unora dintre ele, cum a fost cazul şi pentru pictura cubistă semnată de Picasso. Aceasta este evaluată în prezent la 25-30 de milioane de euro, o sumă cu 5-10 milioane mai mică decât cea estimată iniţial.

Printre celelalte capodopere scoase la licitaţie se află lucrări semnate de Toulouse-Lautrec, Matisse şi Leger, dar şi un Mondrian, care a aparţinut în trecut regizorului Otto Preminger.

Colecţia cuprinde şi câteva piese în stilul Renaşterii, artă modernă, mobilier art-deco, statuete baroce şi bijuterii, toate într-o perfectă stare de conservare şi autentificate.

Avocaţii chinezi au ameninţat casa Christie's cu un proces în justiţie pentru a bloca vânzarea a două obiecte din bronz care ornau, în trecut, Vechiul Palat de Vară (Yuanmingyuan), înainte de a fi furate de armatele occidentale care au incendiat oraşul, în timpul celui de-al doilea război al opiumului, în 1860.

Relicvele chineze au fost evaluate la suma de 10 milioane de euro, iar casa Christie's a decis că ele vor participa la această licitaţie.

Pentru această licitaţie, care va avea loc în holul Grand Palais din Paris, casa Christie's a tipărit un opus de 1.800 de pagini. Opt agenţi de licitaţie vor lucra în ture, în timpul celor trei zile cât va dura acest eveniment, care va dispune şi de 100 de linii telefonice şi de 900 de fotolii pentru cumpărători.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici