Peste 300 de tineri artişti, din 48 de ţări, s-au înscris în Concursul Internaţional George Enescu. Sunt cu aproape 40% mai mult decât la ediţia din 2014

În total, 317 tineri artişti s-au înscris la ediţia din 2016 a Concursului Internaţional George Enescu (cu aproape 40% mai mult decât la ediţia din 2014), care va avea loc între 3 şi 25 septembrie la Ateneul Român, având ca temă împlinirea visurilor, conform unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

150 afișări
Imaginea articolului Peste 300 de tineri artişti, din 48 de ţări, s-au înscris în Concursul Internaţional George Enescu. Sunt cu aproape 40% mai mult decât la ediţia din 2014

Peste 300 de tineri artişti, din 48 de ţări, s-au înscris în Concursul Internaţional George Enescu. Sunt cu aproape 40% mai mult decât la ediţia din 2014 (Imagine: Daniel Mihailescu/ Arhiva Mediafax Foto)

Înscrierile s-au încheiat pe 1 iunie, iar în perioada următoare juriile vor face preselecţia pentru a stabili lista finală a concurenţilor care se vor prezenta la etapele Concursului Enescu din septembrie 2016.

Concurenţii sunt din 48 de ţări, ceea ce reprezintă o altă creştere, având în vedere că în 2014 au fost 38 state reprezentate. Cei mai mulţi concurenţi s-au înscris din Coreea de Sud – 71, urmată de Japonia – 33, România – 20, China – 19, SUA – 17, Franţa – 17, Rusia – 17, Germania – 9, Marea Britanie – 8, Italia – 8. S-au înscris şi artişti din Afganistan (1 - pian) şi Iran (2 – vioară şi pian ). Repartiţia candidaţilor pe secţiuni este următoarea: 139 la vioară, 83 la violoncel, 64 la pian, 31 la compoziţie.

Premiile câştigătorilor vor depăşi 100.000 de euro, urmând ca laureaţii să beneficieze şi de un intens program de promovare, inclusiv pe scena Festivalului Enescu, în 2017.

Tema Concursului din 2016 va fi puterea de a da viaţă visurilor noastre, putere care îi animă şi pe tinerii concurenţi să se pregătească, să muncească şi să performeze pe scenă, în faţa juriului şi a publicului. "Trăieşte-ţi visul!" este provocarea pe care o lansează ediţia din acest an.

Membrii juriilor vor finaliza preselecţia până la data de 30 iunie 2016. La fiecare secţiune vor rămâne câte 50 de candidaţi.

Câştigătorii altor concursuri din cadrul Federaţiei Internaţionale a Concursurilor de interpretare muzicală şi semifinaliştii ediţiilor precedente ale Concursului Enescu care s-au înscris conform procedurilor sunt admişi din oficiu în concurs, fără a mai trece de preselecţie, potrivit regulilor competiţiilor de profil.

"Înscrierea unui număr atât de mare de concurenţi dovedeşte o dată în plus corectitudinea deciziei de a separa Concursul de Festivalul Enescu. Am reuşit astfel să consolidăm poziţia Concursului printre competiţiile internaţionale, să creăm o platformă mai bună pentru promovarea câştigătorilor, iar acest lucru facilitează atragerea mai multor artişti tineri. Având în vedere tema din acest an, considerăm ca sunt 317 tineri care, pentru a-şi îndeplini visul de viaţă, au ales să se înscrie în Concursul Enescu din 2016. Este o sursă de inspiraţie pentru noi toţi", a declarat Mihai Constantinescu, directorul executiv al competiţiei.

Ediţia 2016 a Concursului Internaţional George Enescu (http://festivalenescu.ro/) are loc între 3 şi 25 septembrie, iar publicul larg este invitat să participe la oricare din etapele competiţiei, precum şi la recitalurile extraordinare din cadrul programului, au anunţat organizatorii.

Abonamentele şi biletele sunt puse în vânzare în reţeaua Eventim (www.eventim.ro/ro/bilete/concursul-enescu-2016-bucuresti-ateneul-roman-425442/event.html), acestea având preţurile următoare: 50 de lei pentru accesul la un recital, iar preţul unui abonament este cuprins între 300 şi 400 de lei, în funcţie de categorie.

Cu excepţia etapei I, care va avea loc la Conservator, toate concertele se vor desfăşura la Ateneu, atât etapele de concurs, cât şi recitalurile.

Concursul se va deschide cu o gală extraordinară, la care vor participa laureaţi de la ediţiile anterioare ale Concursului şi Filarmonica "George Enescu". Mai multe detalii despre program şi bilete pot fi obţinute la acest link: http://festivalenescu.ro/events/concurs-2016/.

Concursul Internaţional "George Enescu" este construit ca o prelungire firească a Festivalului "George Enescu", cel mai important eveniment cultural internaţional organizat de România. Concursul a fost lansat oficial în septembrie 1958 ca parte a primei ediţii a Festivalului Internaţional "George Enescu".

La fel cum George Enescu îi sprijinea în timpul vieţii pe tinerii muzicieni - ca director onorific al Asociaţiei Muzicale Române, compozitorul român a făcut donaţii substanţiale pentru a plăti bursele acordate muzicienilor, iar în anul 1912, a susţinut un turneu în România, strângând peste o mie de lire sterline pentru a înfiinţa şi acorda un premiu naţional de compoziţie, aşa şi Concursul Enescu descoperă, susţine şi promovează tinerele talente din întreaga lume.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici