Piaţa TV în 2010 - lansări de televiziuni, transferuri de vedete şi planuri de noi canale

Piaţa de televiziune din România s-a dovedit una plină de surprize în 2010, finalul anului aducând lansări de noi posturi-10 TV şi România Ta-, cărora li se adaugă transferurile de vedete şi manageri, dar şi intenţiile unor companii, printre care şi Adevărul Holding, de a-şi lansa propriile canale.

569 afișări
Imaginea articolului Piaţa TV în 2010 - lansări de televiziuni, transferuri de vedete şi planuri de noi canale

Piaţa TV în 2010 - lansări de televiziuni, transferuri de vedete şi planuri de noi canale (Imagine: Mediafax Foto)

2010 a început pentru televiziunile româneşti sub semnul întrebării, din cauza crizei economice mondiale, ale cărei efecte negative au continuat să fie resimţite tot timpul anului, piaţa publicităţii TV continuând să scadă. Faţă de 2009, această piaţă a scăzut cu 10%, în lei, iar faţă de 2008, a ajuns la o scădere de 37,5%. Totuşi, dacă cele mai multe posturi TV de pe piaţa audiovizualului românesc au încercat să se adapteze noilor condiţii economice, prin reducerea costurilor de producţie, a numărului de salariaţi şi a salariilor angajaţilor, au fost şi companii care au anunţat lansarea unor televiziuni noi. Ba mai mult, acest an s-a dovedit a fi unul prolific, cel puţin la nivel aparent, pentru unii jucători de pe piaţa audiovizualului din România.

Una dintre cele mai importante schimbări în management în televiziunea românească a fost discreta plecare a lui Sorin Oancea - unul dintre cei care au construit business-ul de media al trustului Intact - din grupul controlat de familia Voiculescu la B1, televiziunea controlată de familia Păunescu. Pe 14 decembrie, Sorin Oancea a intrat oficial în acţionariatul televiziunii B1, din care deţine în prezent 50%, prin societatea B1 TV Channel SRL, la care este acţionară şi societatea News Television (România) SRL din Bucureşti - 50%. În acelaşi timp, Sorin Oancea continuă să deţină 25% din acţiunile societăţii Antena 3 SA, care operează licenţa televiziunii Antena 3, dar şi 10% din acţiunile societăţii Grupul Media Camina (G.M.C.) SRL, care deţine licenţele audiovizuale pentru Radio ZU şi Romantic FM, potrivit site-ului Consiliului Naţional al Audiovizualului. Plecarea lui Sorin Oancea de la trustul Intact s-a întrezărit, de fapt, încă din luna mai, când a fost anunţată înlocuirea acestuia din funcţia de director general al Antena 3 cu Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii "Sinteza zilei". De la 1 iunie, Oancea a preluat funcţia de vicepreşedinte al Grivco Group.

Pe de altă parte, grupul de media controlat de familia Păunescu s-a consolidat în februarie, odată cu preluarea de către omul de afaceri Bobby Păunescu a cotidianului Evenimentul zilei şi a săptămânalului economic Capital. În plus, în aprilie, Bobby Păunescu a devenit acţionar al televiziunii de ştiri Vox News, care emite în regim de probă din noiembrie 2009. Ulterior, în acţionariatul Vox News a intrat şi Radu Moraru, în perioada respectivă realizator al emisiunii "Naşul" de la B1.

Totodată, la B1 a mers Robert Turcescu, căruia i s-a propus în acest an să preia interimar şi conducerea Televiziunii Publice, însă jurnalistul a refuzat. După ce a demisionat din funcţia de director general al postului de radio Realitatea FM, Robert Turcescu s-a alăturat B1, unde realizează emisiunea "100%".

În contextul intrării lui Sorin Oancea în echipa managerială a B1, ca director general, s-a produs un alt transfer - cel al lui Radu Moraru, realizatorul principalei emisiuni din grila B1, "Naşul", la televiziunea generalistă 10 TV, lansată pe 10 decembrie de compania de cablu RCS&RDS. De altfel, emisiunea lui Radu Moraru este principalul program din grila noii televiziuni, realizatorul TV fiind şi project manager al canalului.

Pe de altă parte, înlocuirea lui Oancea cu Gâdea nu a fost singura mutare managerială petrecută în acest an la nivelul trustului Intact. Astfel, Dan Matiescu, directorul general Antena 1, a ocupat, de la 1 martie, funcţia de Chief Financial Officer (CFO) al Intact Media Group. În schimb, Sorin Alexandrescu, care până în 2008 a condus compania Kandia Excelent, a fost numit în martie 2010 director general Antena 1. Totodată, în trustul Intact au intrat Irina Radu, care după ce şi-a încetat colaborarea cu televiziunea Kanal D a preluat, pe 22 februarie, funcţia de director general al Intact Production, şi Augusta Lazarov, care a preluat pe 15 februarie funcţia de Head of Entertainment la Antena 1 şi se ocupă de coordonarea şi dezvoltarea programelor de divertisment ale postului. Modificări s-au petrecut şi la "Observatorul 19", principala ediţie de ştiri de la Antena 1. Astfel, din 22 februarie, acesta a fost prezentat de Alina Petrescu, care i-a înlocuit pe Alessandra Stoicescu şi Lucian Mândruţă. Totuşi, performanţele aşteptate de conducerea Antena 1 nu au fost atinse, fapt pentru care Alina Petrescu a fost înlocuită, după circa şapte luni, cu Andreea Berecleanu.

În trustul Intact a mers în acest an şi Răzvan Dumitrescu, care realizează din 26 iulie emisiunea "Subiectiv" la Antena 3. Răzvan Dumitrescu a încetat în 8 iunie colaborarea cu Realitatea TV, unde, în ultimii ani, a moderat talk-show-ul politic "Realitatea Zilei". Totodată, emisiunea "Vorbe grele", prezentată de jurnalistul Victor Ciutacu, a fost mutată de la Antena 2 şi este difuzată din luna septembrie, săptămânal, vineri seara, la Antena 3. Pe de altă parte, Mădălin Ionescu a fost înlocuit cu Simona Gherghe, care, din 30 august, prezintă emisiunea "Acces Direct" de la Antena 1. În schimb, Mădălin Ionescu a semnat un contract cu televiziunea generalistă Kanal D, unde, pe aproximativ acelaşi tronson orar, prezintă emisiunea "Drept la ţintă".

Aceasta nu a fost însă singura modificare în echipa televiziunii Kanal D, deţinută de trustul turc Dogan Media. Încă din luna ianuarie, Pavel Stanchev a anunţat că părăseşte funcţia de Chief Executive Officer (CEO) al Kanal D, poziţie pe care o deţinea din 1 februarie 2009. Fără a fi anunţate motivele despărţirii de Pavel Stanchev - care în ultimii 16 ani a ocupat diverse poziţii de conducere în câteva dintre cele mai importante companii media din lume, cum ar fi Ringier, Time Warner şi RTL Group - trustul Dogan Media Group a anunţat că postul Kanal D va fi condus în continuare de Haluk Kurcer, Executive Member of Board of Directors.

În aprilie, Kanal D a mai primit o lovitură, prin plecarea de la postul TV a Danei Războiu. Ea s-a alăturat Kanal D în 2007, odată cu lansarea televiziunii pe piaţa din România, şi a fost prezentatoarea principalului jurnal de ştiri al televiziunii. Dana Războiu a spus că renunţă la Kanal D, deoarece vrea să se mute din România într-o altă ţară, care să aibă un sistem de sănătate mai bun pentru copii. În schimb, la Kanal D a venit Christian Sabbagh, care prezintă, din 10 mai, "Ştirile Kanal D" de la ora 19.00. Totodată, Simona Pătruleasa, care s-a alăturat la rândul său Kanal D, prezintă Ştirile de weekend de la ora 19.00.

De la Kanal D a plecat în februarie şi Mihaela Antoche, director al Departamentului de Ştiri şi Sport. În aprilie, ea a intrat în echipa Adevărul Holding, care îşi pregăteşte lansarea propriei televiziuni generaliste - Adevărul TV.

De altfel, trustul Adevărul Holding, controlat de Dinu Patriciu, a şi primit în 12 octombrie o licenţă audiovizuală prin satelit pentru lansarea televiziunii generaliste Adevărul TV, intenţionând să lanseze postul TV şi o reţea de 40 de staţii locale cu o investiţie totală de peste 37 milioane de euro. Peter Imre, director general al trustului Adevărul Holding, şi Alexandru Sassu, director al diviziei de radio şi televiziune a trustului Adevărul Holding, nu au anunţat însă momentul în care se va lansa noua televiziune.

Şi Cosmin Cernat a părăsit Kanal D, iar de la 1 septembrie a devenit project manager în cadrul Departamentului Sport al TVR, iar în noiembrie el a câştigat concursul pentru postul de director al Departamentului Sport din Televiziunea Publică. Nu în ultimul rând, Anca Gheorghe a părăsit funcţia de director de marketing al Kanal D şi, din 15 august, este consilier pe probleme de marketing în TVR.

Revenirea Ancăi Gheorghe şi a lui Cosmin Cernat la TVR, unde ambii au mai lucrat, s-a realizat pe fondul schimbării conducerii Televiziunii Publice. Astfel, fostul preşedinte-director general al TVR, Alexandru Sassu, şi-a încheiat, în martie, prematur mandatul de şef al Televiziunii Publice, fiind înlocuit prin votul Parlamentului cu Andi Lăzescu, propus în Consiliul de Administraţie al TVR de preşedintele Traian Băsescu.

Printre nou intraţii în echipa TVR, în mandatul lui Lăzescu, se numără jurnalistul Adelin Petrişor. Acesta a devenit corespondent special, de la 1 septembrie, la Ştirile TVR. În plus, în august, Mircea Radu s-a alăturat TVR, după ce a câştigat un concurs de realizator de emisiuni în cadrul Direcţiei Editoriale, Departament Minorităţi, Secţia emisiuni pentru alte minorităţi. Din luna noiembrie, Mircea Radu a început să modereze emisiunea de divertisment "ÎnTrecerea anilor", difuzată pe TVR 1. Şi Moise Guran s-a alăturat TVR, renunţând la colaborarea lui cu Antena 3, şi prezintă din 18 octombrie emisiunea "Ora de business", difuzată pe TVR 2.

Pe de altă parte, pe 12 octombrie, aceeaşi zi în care Adevărul Holding a primit licenţă pentru a lansa televiziunea generalistă Adevărul TV, CNA i-a acordat o licenţă şi lui Honorius Prigoană, fiul deputatului PDL Silviu Prigoană, pentru a lansa postul de ştiri România Ta. Potrivit lui Honorius Prigoană, televiziunea România Ta s-a lansat pe 1 decembrie, fiind disponibilă în momentul de faţă unui număr de circa 600.000 de abonaţi ai platformei digitale AKTA şi ai unor operatori de cablu mici din ţară. România Ta nu are în prezent nicio staţie locală, deşi la obţinerea licenţei de la CNA, Prigoană a declarat că televiziunea va avea peste 200 de staţii locale în ţară, care vor fi operate în sistem de franciză. Totodată, în aprilie, Silviu Prigoană a solicitat Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) înregistrarea a peste o sută de mărci de posturi TV, printre care Bucureşti TV, Cluj-Napoca TV, Timişoara TV, afirmând pentru MEDIAFAX că este posibil să le pună în funcţiune el sau alţii.

Peisajul posturilor generaliste nu a cunoscut modificări spectaculoase în privinţa audienţei. Astfel, segmentul pe care Pro TV a fost lider în 2009 a continuat să fie dominat de televiziunea companiei PRO TV S.A. Lună de lună, potrivit cifrelor furnizate de GfK România, Pro TV a fost lider de audienţă, programele televiziunii, în frunte cu "Moştenierea", "Dansez pentru tine", "Serviciul român de comedie" şi "Land of Jokes", "Happy Hour", dar şi filmele difuzate de post fiind preferate de români. În topul audienţelor a continuat să fie şi în acest an postul Acasă TV, cu telenovela "Iubire şi onoare", o poveste de iubire inedită dintre un arab şi o româncă. În acest an, pe 1 decembrie, Pro TV a împlinit 15 ani de existenţă pe piaţa audiovizualului din România, prilej cu care televiziunea şi-a dovedit importanţa pentru telespectatori, programele postului fiind lideri absoluţi de audienţă în această zi. Pro TV şi Acasă fac parte din grupul CME, care deţine compania PRO TV SA, ce operează în România şi televiziunile Pro Cinema, Pro TV International, Sport.ro şi MTV România.

În schimb, o existenţă zbuciumată a avut în acest an trustul Realitatea-Caţavencu, controlat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. Astfel, în martie, agenţia de presă britanică Reuters a cerut falimentul societăţii Realitatea Media SA şi agenţiei de presă NewsIn, care fac parte din trustul de media Realitatea - Caţavencu. Şi Agence France-Presse (AFP) a cerut, în iulie, falimentul societăţii Realitatea Media SA şi al agenţiei de presă NewsIn. Pe de altă parte, Telesport Intermedia SRL, parte a grupului Realitatea, a cerut Tribunalului Bucureşti intrarea în insolvenţă, iar instanţa a admis, pe 2 august, solicitarea societăţii care operează televiziunea Telesport, dispunând intrarea în faliment, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea societăţii.

Problemele Realitatea Media au culminat, în septembrie, cu arestarea lui Sorin Ovidiu Vântu, acesta fiind reţinut de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru 24 de ore, în legătură cu favorizarea fugii lui Nicolae Popa, fostul director al Gelsor, din România. Pe 10 septembrie, Vântu a fost arestat pentru şapte zile, fiind judecat în prezent în libertate.

Ulterior, în luna octombrie, compania Asesoft a preluat managementul Realitatea Media, intenţionând să facă o investiţie de 75 de milioane de euro în următorii cinci ani în grupul controlat de Sorin Ovidiu Vântu. Atunci, Sebastian Ghiţă, cel care controlează grupul de firme Asesoft, a declarat că are ca obiectiv "performanţa managerială" a Realitatea Media în următorii cinci ani, urmând ca profitul să fie împărţit între Asesoft (80%) şi Realitatea Media (20%). Pe de altă parte, la momentul respectiv, Sorin Freciu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Realitatea-Caţavencu, a spus că Asesoft se obligă, prin contractul de management semnat cu Realitatea Media, să plătească toate datoriile societăţii care deţine Realitatea TV, The Money Channel, Realitatea FM şi Guerrilla.
Modificarea managementului Realitatea Media s-a produs în aceeaşi perioadă cu anunţarea noului director general al Realitatea TV, respectiv Stelian Tănase, care şi-a preluat funcţia din luna noiembrie. În schimb, în octombrie, Emil Hurezeanu a renunţat la funcţia de preşedinte al grupului Realitatea-Caţavencu, dar a rămas în cadrul trustului Realitatea-Caţavencu, fiind în prezent director editorial al lunarului Money Express şi al televiziunii de business The Money Channel.

Tot în luna octombrie, Realitatea TV s-a confruntat cu probleme în momentul în care a solicitat CNA prelungirea licenţei sale audiovizuale cu nouă ani. Decizia de prelungire a licenţei Realitatea TV a venit după mai multe şedinţe ale Consiliului şi după numeroase nemulţumiri exprimate de membrii CNA, potrivit cărora televiziunea nu respectă legislaţia audiovizualului şi primeşte în mod frecvent sancţiuni. Nu în ultimul rând, în noiembrie, din portofoliul grupului Realitatea a ieşit televiziunea Romantica - un post dedicat femeilor mature din România şi lansat în martie 2007. Compania Chello Zone a preluat pachetul de acţiuni deţinut de grupul Realitatea-Caţavencu la Romantica - 49% - şi a devenit proprietar 100% al postului de televiziune, după cum a declarat, pe 9 noiembrie, Dorian Ciubuc, directorul general al Chello Networks SRL. În schimb, grupul Realitatea-Caţavencu a lansat în acest an, în Republica Moldova, televiziunea de ştiri Publika TV, cu o investiţie anunţată de 4,5 milioane de euro.

Pe de altă parte, piaţa televiziunilor de nişă din România a continuat să se dezvolte în acest an. Astfel, atât televiziunile din portofoliul Discovery, cât şi cele operate de NBC Universal în România au continuat să-şi crească distribuţia şi audienţa. Astfel, portofoliul Discovery Networks în România va fi completat în 20 ianuarie 2011, odată cu lansarea în România a televiziunii de divertisment pentru femei TLC, care se va adăuga posturilor Discovery Channel, Animal Planet, Discovery World, Discovery Science, Discovery Travel&Living, Discovery HD Showcase şi ID Investigation Discovery, prezente deja pe piaţa audiovizualului românesc. Totodată, de la 1 iunie, Ada Roseti, Channel Manager al Discovery Networks în România, a fost promovată în funcţia de Channel Director pentru România, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia, în timp ce Dorota Zurkowska-Bytner a fost numită Country Manager România.

Începând cu 3 octombrie, televiziunea de filme Hallmark Channel şi-a schimbat numele în Diva Universal, consolidând portofoliul de programe al NBC Universal în România, care cuprinde şi Movies 24, Sci Fi, Universal Channel şi KidsCo.

În acest an, şi Cristina Valasutean, manager de distribuţie pentru România al companiei Turner Broadcasting, care operează în România televiziunile Cartoon Network, Turner Classic Movies (TCM), CNNi şi Boomerang, a fost promovată şi coordonează, de la 1 octombrie, şi distribuţia canalelor companiei în ţările balcanice - Bulgaria, Serbia, Macedonia, Bosnia şi Muntenegru.

Tot în 2010, HBO Central Europe a produs integral în România un prim serial original, intitulat "În derivă", în care rolul principal este interpretat de actorul Marcel Iureş, regia fiind semnată de Adrian Sitaru şi Titus Muntean. Serialul este difuzat din 6 decembrie pe HBO România. "În derivă" are la bază formatul serialului de televiziune israelian "Be Tipul", care a fost deja adaptat şi produs de HBO US, sub titlul "In Treatment".

Şi National Geographic Channel a prezentat în acest an o producţie de anvergură, serialul "Great Migrations/ Marile migraţii", care prezintă migraţia a milioane de animale din diferite colţuri ale planetei - poveşti narate de actorul Alec Baldwin -. Serialul a avut premiera în luna noiembrie, în reţeaua internaţională a National Geographic Channel, inclusiv în România.

O altă direcţie majoră a anului 2010 a fost reprezentată de frământările autorităţilor pentru a demara procesul de trecere de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră, care ar fi trebuit să fie definitivat până la 1 ianuarie 2012, în conformitate cu obligaţiile pe care România şi le-a asumat faţă de Uniunea Europeană. Totuşi, după ce au fost realizate mai multe proiecte de Hotărâre de Guvern şi chiar a fost demarată licitaţia pentru acordarea primelor licenţe digitale, Executivul a decis amânarea întregului proces de tranziţie la digital până în 2015.

Cu toate acestea, în timp ce autorităţile s-au împotmolit în prevederile legislative privind tranziţia la digital, televiziunile au început experimentele pentru a difuza program în sistem digital încă din 2009. Astfel, pe 18 august 2009, TVR 1 şi TVR 2, principalele posturi din portofoliul Televiziunii Publice, au fost primele din audiovizualul românesc care au primit permisiunea CNA de a emite în sistem digital. De asemenea, după trei ani de experiment Pro TV în sistem HD, postul Sport.ro a primit, pe 22 octombrie 2009, acordul CNA pentru a începe să transmită experimental programe în High Definition, pe acelaşi canal pe care emite Pro TV HD, respectiv Canal 30.

Şi televiziunile Antena 1 şi Antena 3 au primit, pe 4 noiembrie 2009, acordul CNA pentru a începe să transmită experimental programe în High Definition, în cadrul experimentului realizat de Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR) pe canalele 59 Bucureşti şi 54 Păltiniş-Sibiu. Potrivit CNA, pe emiţătoarele SNR emit experimental, în prezent, mai multe posturi, printre care TVR 1, TVR 2, Naţional TV şi Realitatea TV. În 2010, şi B1 TV şi Vox News au primit acordul CNA pentru a începe să transmită experimental programe în High Definition.

De asemenea, Acasă TV a început să emită şi în format High Definition din 6 septembrie 2010. Astfel, după Pro TV şi Sport.ro, Acasă TV a fost cea de-a treia televiziune aparţinând grupului PRO TV SA care a intrat într-o nouă etapă - cea a transmisiunii în format HD. Mai mult, în luna mai 2010, Claudiu Paraschiv, Head of TV Technology al grupului Central European Media Enterprises (CME), a anunţat că Pro TV 3D va fi implementat anul acesta, fapt pentru care SC Pro TV SA a solicitat şi obţinut de la ANCOM o licenţă de a emite experimental în 3D. "Suntem cu toţii martorii evoluţiei tehnologiei de tip 3D, în special în cinema, şi credem că tehnologia 3D va avea un mai mare succes decât HD. 3D aduce o experienţă nouă, este o a treia dimensiune (...) Suntem pregătiţi să oferim conţinut 3D. Am solicitat ANCOM o licenţă pentru a emite 3D şi intenţionăm să implementăm canalul anul acesta. Acest canal nu va fi în simulcast cu programul Pro TV. Credem că nu avem suficiente motive astăzi să transformăm transmisia HD într-o transmisie eminamente 3D", a spus Claudiu Paraschiv.

Pe de altă parte, serviciile de televiziune digitală prin satelit în România sunt avansate, graţie platformelor digitale Digi TV, Boom, Dolce, Focus Sat şi Akta. În plus, companiile care deţin astfel de platforme digitale au început să se dezvolte în zona de producţie de conţinut. Astfel, după ce RCS&RDS a lansat, în 2009, postul de nişă Digi Sport şi, în 10 decembrie 2010, televiziunea generalistă 10 TV, în acest an s-a grăbit şi compania de telecomunicaţii Romtelecom să-şi lanseze propria televiziune sportivă, Dolce Sport.

Tot în acest an, respectiv pe 7 ianuarie, postul de ştiri N24, deţinut de fraţii Micula, s-a transformat în televiziunea generalistă exclusiv românească N24 Plus. În plus, CNA a acordat în acest an licenţe audiovizuale pentru lansarea mai multe televiziuni de nişă, printre care: Agro Channel, Imobiliare TV şi TV Turism.

În acest an, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor au demarat şi procedura de constituire a Comisiei paritare ce va desemna compania care va măsura audienţele TV în perioada 2012 - 2016. Compania care va măsura audienţele TV în perioada 2012 - 2016 va fi desemnată prin licitaţie şi anunţată în ianuarie 2011. În prezent, compania GfK România furnizează serviciul naţional de audienţe TV.

Anul 2010 s-a încheiat pentru televiziunile din România într-un mod complicat, mai multe proiecte legislative fiind în dezbatere în acest moment în Parlament. Prin una dintre iniţiative, membrii CNA vor să remodeleze regula "must carry" - definită în prezent în articolul 82 din Legea audiovizualului - din cauză că, în prezent, cabliştii sunt obligaţi să ofere în grilele lor canale de televiziune private, în funcţie de audienţa pe care acestea o au, fapt care a făcut obligatorii la retransmisie posturi precum Mynele TV şi Taraf TV, ce nu satisfac interesul superior al publicului. În schimb, Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA) a solicitat, în noiembrie, Parlamentului să nu dea curs propunerii CNA de eliminare din Legea audiovizualului a dreptului televiziunilor private de a beneficia de retransmisie obligatorie în cablu, la care ar duce modificarea regulii "must carry".

Pe de altă parte, potrivit unui proiect legislative aprobat deja în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, televiziunile generaliste trebuie să difuzeze săptămânal cel puţin 120 minute de emisiuni culturale sau educative, iar posturile de ştiri trebuie să transmită în fiecare săptămână 30 minute de astfel de programe. În privinţa acestui proiect legislativ, Senatul este cameră decizională.
În aceste condiţii, anul 2011 se anunţă a fi cel puţin interesant şi complicat pentru televiziunile din România, care trebuie să se confrunte în continuare şi cu criza financiară.

Material de Madalina Cerban, madalina.cerban@mediafax.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici