Ponta: Condoleanţe pentru maestrul Lucian. Mulţi alţi artişti trăiesc umilinţe în această perioadă

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a transmis, duminică, regrete şi condoleanţe pentru moartea lui Ion Lucian, spunând că ar trebui gândit că cei de acelaşi calibru care sunt încă în viaţă ar merita un tratament mai demn.

252 afișări
Imaginea articolului Ponta: Condoleanţe pentru maestrul Lucian. Mulţi alţi artişti trăiesc umilinţe în această perioadă

Ponta: Condoleanţe pentru maestrul Lucian. Mulţi alţi artişti trăiesc umilinţe în această perioadă (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

"Condoleanţe şi regretul nostru, ca cetăţeni şi ca oameni, pentru decesul maestrului Ion Lucian, fără a uita că mulţi alţi artişti, de aceeaşi valoare, de acelaşi calibru, în această perioadă trăiesc umilinţe", a spus Ponta.

El a spus că mulţi dintre cei care sunt încă în viaţă ar merita un tratament mult mai demn, chiar dacă nu neapărat material.

"Îmi amintesc foarte bine de o ultimă declaraţie în care vorbea de pensia de un leu, care îi revenea în urma modificărilor legislative. Fapt e că, pe măsură ce oameni de asemenea valoare ne părăsesc, poate ne gândim la cei încă sunt în viaţă şi care ar merita un alt tratament, în primul rând mai demn, şi nu neapărat din punct de vedere material", a mai spus Ponta.

Actorul Ion Lucian a murit sâmbătă seară. Ion Lucian poate fi descris ca o persoană care şi-a petrecut întreaga viaţă sub semnul teatrului; una dintre cele mai mari bucurii pe care acesta le-a avut a fost deschiderea, anul trecut, a noului sediu al Teatrului Excelsior din Capitală, al cărui director a fost.

Ion Lucian urma să primească, în martie, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Capitală, dar ceremonia a fost amânată, din cauza bolii artistului. El a fost internat pe 11 martie, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, cu suspiciune de bronhopneumonie şi anemie, iar sâmbătă seară, maestrul a trecut în nefiinţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici