ION LUCIAN A MURIT. Actorul va fi înmormântat marţi pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu

Actorul Ion Lucian a murit sâmbătă seară, la vârsta de 88 de ani, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a fost internat pe 11 martie, cu suspiciune de bronhopneumonie şi anemie. Trupul neînsufleţit al actorului va fi depus în holul Teatrului Excelsior luni, de la ora 13.30 până la ora 18.00, în timp ce înmormântarea va avea loc la cimitirul Bellu din Capitală, pe Aleea Artiştilor, marţi, informează un comunicat al instituţiei de spectacole pe care artistul a condus-o.

4118 afişări
Imaginea articolului ION LUCIAN A MURIT. Actorul va fi înmormântat marţi pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu

ION LUCIAN A MURIT (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Slujba religioasă va avea loc marţi, de la ora 13.30, iar la ora 14.30, trupul neînsufleţit al maestrului va fi înmormântat pe Aleea Artiştilor.

"Ieri seară, 31 martie, în jurul orei 21.15, după o grea suferinţă, maestrul Ion Lucian a decedat la secţia de terapie intensivă a Spitalului Clinic Floreasca. S-a luptat până în ultima clipă cu boala, având-o alături pe soţia sa, actriţa Paula Sorescu Lucian. Era aşteptat cu nerăbdare de trupa Teatrului Excelsior, să revină în locul pe care domnia sa l-a sfinţit. În urmă cu exact 22 de ani, maestrul Ion Lucian înfiinţa Teatrul Excelsior. De atunci, a trăit zi şi noapte pentru această citadelă a artelor, cum îi plăcea s-o numească. Iar, în vara anului trecut, a reuşit, după o bătălie pe viaţă şi pe moarte, să inaugureze noul sediu al Teatrului Excelsior, modern, elegant, primitor, unde copiii, părinţii şi bunicii sunt cei mai preţioşi spectatori", se arată în comunicatul instituţiei de spectacole.

Citeşte şi: Alexandru Arşinel: Ion Lucian a fost un foarte mare artist, un foarte mare român

Lumea teatrului românesc a pierdut o personalitate exemplară a culturii noastre, un model de dăruire şi har artistic, unic şi de neînlocuit.

De asemenea, în această dimineaţă, de la ora 11.00, spectacolul "Snoave cu măşti", scris şi regizat de maestrul Ion Lucian, în care joacă soţia acestuia, Paula Sorescu Lucian, alături de întreaga trupă a teatrului, este prezentat publicului "ca o reverenţă în faţa nemuritorului Ion Lucian".

Directorul şi fondatorul Teatrului Excelsior, Ion Lucian s-a născut pe 22 aprilie 1924, în Bucureşti şi a absolvit Academia regală de teatru şi muzică din Bucureşti în 1945.

La 18 ani a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, apoi, din 1945 până în 1947, a fost angajat al Teatrului de Operetă Alhambra. La Teatrul Municipal Bucureşti (actualul Teatru Bulandra) a jucat în perioadele 1947 - 1952 şi 1956 - 1960. Pe scena Teatrului Nottara a urcat în 1952, pentru ca mai târziu să devină actorul Teatrului de Comedie (1960 - 1964; 1972 - 1990).

Fondator şi director (1964 - 1972) al Teatrului pentru Copii "Ion Creangă" şi al Teatrului Excelsior din Bucureşti (din 1990), Ion Lucian a fost profesor universitar la Institutul de Teatru şi Film (1952 - 1956), iar între 1998 şi 2000 a predat la Universitatea Hyperion din Capitală.

Pe 4 mai 2011 a fost inaugurat, în prezenţa directorului Ion Lucian, noul sediu al Teatrului Excelsior din Bucureşti, una dintre săli purtând chiar numele marelui actor, care a luptat pentru deschiderea acestei instituţii de cultură.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici