Răsvan Popescu, prezent cu „Omul orchestră: Un jurnal altfel” la Târgul de Carte Gaudeamus

Editura Cartea Românească Educaţional anunţă participarea la Târgul de Carte Gaudeamus 2023 cu un număr însemnat de noi apariţii între care se distinge volumul de proză al domnului Răsvan Popescu, intitulat „Omul orchestră: Un jurnal altfel”.

128 afișări
Imaginea articolului Răsvan Popescu, prezent cu „Omul orchestră: Un jurnal altfel” la Târgul de Carte Gaudeamus

Răsvan Popescu

Cartea va fi prezentată publicului în data de 24.11.2023, la orele 16.00-16.45, în spaţiul de evenimente al Târgului de Carte Gaudeamus intitulat “Mircea Nedelciu”- nivelul 7.70.

Reamintim faptul că autorul, cunoscut om de presă, s-a remarcat în ultimii ani prin câteva volume tipărite la aceeaşi editură între care volumul „În torent”, pentru care Răsvan Popescu a primit premiul pentru proză pe anul 2022.

Răsvan Popescu a declarat pentru Mediafax: „La ce serveşte un jurnal? În principal, la păstrarea memoriei. Dar un jurnal – altfel? Ce îl face diferit? Este un jurnal de autor, al devenirii prin scris.

Autorul are o biografie alambicată, trăieşte în mijlocul evenimentelor pe care le consemnează ca ziarist. Ulterior va participa direct, ca demnitar la guvern, Preşedinţia României, C.N.A..

Trăieşte realitatea în schimbare şi o transformă apoi în literatură şi film. Are mereu ceva de făcut. Efortul îl consumă enorm, uneori are rezultate, alteori nu, dar nu renunţă niciodată. Aveţi aici memoriile lui”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici