Remember Florian Pittiş: Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis şi Mircea Baniciu oferă flori pentru suflet - VIDEO

Primăria Sectorului 3 organizează sâmbătă, 7 mai, în Parcul Titan, de la ora 17:00, cea de-a IV-a ediţie a concertului „Flori pentru suflet-Remember Florian Pittiş”, unde vor cânta muzică folk în memoria actorului român Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu şi alţi muzicieni. Accesul publicului la acest eveniment este liber.

1235 afișări
Imaginea articolului Remember Florian Pittiş: Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis şi Mircea Baniciu oferă flori pentru suflet - VIDEO

Remember Florian Pittiş: Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis şi Mircea Baniciu, oferă flori pentru suflet - VIDEO (Imagine: Victor Ciupuliga/ Arhiva Mediafax Foto)

Devenit tradiţie, evenimentul care va avea loc în Parcul Titan ((intrare din str. Liviu Rebreanu) îşi propune să aducă în fiecare an în faţa bucureştenilor lecţiile de cultură, de poezie, de literatură sau de muzică pe care Florian Pittiş le-a oferit în timpul vieţii sale.

În cadrul evenimentului colegii şi prietenii lui Florian Pittiş vor susţine recitaluri de muzică folk. Publicul va fi însufleţit de muzica interpretată de artişti şi formaţii precum Teodora Buciu, Ovidiu Mihăilescu, Maria Gheorghiu, Marius Baţu, Alina Manole Quintet, Ducu Bertzi&friends, Partizan Acustic, Mircea Vintilă&Brambura, Nicu Alifantis&Zan împreună cu Mihai Neniţă, Mircea Baniciu&Band.

Prin concertul „Flori pentru suflet” Primăria Sectorului 3 îşi doreşte să păstreze şi să promoveze amintirea lui Florian Pittiş nu doar ca fondator al cunoscutei formaţii „Pasărea Colibri”, ci şi ca artist care a inspirat generaţii întregi de tineri să citească, să asculte muzică, să se apropie de cultură.

Florian Pittiş s-a născut în data de 4 octombrie 1943 şi a murit pe 5 august 2007. De-a lungul carierei sale, el a fost Alencon din "Elisabeta I", de Paul Foster, Alioşka din "Azilul de noapte", de Maxim Gorki, Edmund şi Jamie din "Lungul drum al zilei către noapte", de Eugene O'Neill, şi Ariel din "Furtuna", de William Shakespeare, toate în regia lui Liviu Ciulei.

De asemenea, a jucat în celebrul "Hamlet", al lui Alexandru Tocilescu, care a avut premiera în 1985. A regizat el însuşi, pe scena Teatrului Bulandra, spectacole precum "Cum se numeau cei patru Beatles", de Stephen Poljakoff, "Câinele grădinarului", de Lope de Vega, "Meditaţiile Ritei", de Willy Russel, şi "Black & White", de Keith Waterhouse & Willis Hall.

În 1992, Pittiş a fondat trupa Pasărea Colibri, împreună cu Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Vlady Cnejevici. A rămas în formaţie până în 2000, când i-a luat locul Marius Baţu. A fost, însă, în permanenţă, o prezenţă activă în lumea muzicii, prin emisiuni la radio şi televiziune, articole în ziare, prezentări de concerte, colaborări pe diferite discuri.

În 1965, Pittiş a debutat în teatrul radiofonic, în serialul "Cosma", adaptat după romanul lui Panait Istrati, în regia lui Dan Puican. Au urmat 40 de ani la radio. În 1973, la 13 august, Florian Pittiş a devenit prezentatorul "Clubului Curioşilor", de la fostul Program 3. În timp, a realizat "Pittiş Show", iar după '90, alături de Camelia Stănescu a realizat "Declaraţie de iubire" la Radio România Cultural. Între 1998 şi 2004, acesta a fost directorul Radio 3, România Tineret, care a devenit Radio3net la 1 octombrie 2004.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici