Revistele uniunilor de creatori din România, finanţate de la bugetul de stat cu 4,5 milioane de lei

Revistele uniunilor de creatori din România, membre ale Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori (ANUC), precum şi alte publicaţii culturale vor fi finanţate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii (MC), cu suma minimă de 4.500.000 de lei, indexabilă anual.

169 afișări
Imaginea articolului Revistele uniunilor de creatori din România, finanţate de la bugetul de stat cu 4,5 milioane de lei

Revistele uniunilor de creatori din România, finanţate de la bugetul de stat cu 4,5 milioane de lei (Imagine: Shutterstock)

Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor în şedinţa de miercuri, urmând să intre în vigoare pe 1 ianuarie 2015.

Potrivit proiectului de lege, care a fost adoptat de Senat pe 2 septembrie, 10% din suma prevăzută va fi repartizat de Ministerul Culturii pentru finanţarea şi susţinerea editării revistelor şi publicaţiilor culturale, altele decât cele propuse de uniunile de creatori.

Pe de altă parte, din suma alocată de la bugetul de stat, "uniunile de creatori din România, membre ale ANUC, fiecare pentru domeniul său, vor stabili lista revistelor care urmează a fi finanţate, precum şi sumele necesare".

Potrivit proiectului de lege, pentru revistele şi publicaţiile culturale ale uniunilor de creatori, finanţarea se acordă pe bază de contracte încheiate între Ministerul Culturii şi uniunile de creatori beneficiare. "Uniunile de creatori beneficiare încheie la rândul lor contractele aferente cu beneficiarii finali: revistele şi publicaţiile culturale", se mai arată în proiectul adoptat.

Suma de 4,5 milioane de lei poate fi utilizată de uniunile de creatori din România, precum şi de beneficiari, pentru finanţarea cheltuielilor de personal şi ale celor administrative, drepturilor de autor, costurilor de materiale şi servicii, dar şi cheltuieli pentru tipărire şi difuzare, precum şi premii decernate de reviste.

"Decontarea cheltuielilor realizate pentru finanţarea revistelor uniunilor de creatori se face de către Ministerul Culturii pe baza documentelor justificative, întocmite potrivit legislaţiei în vigoare, şi a
contractelor", se arată în proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici