România participă, în premieră, cu un stand naţional, la Book Expo America de la New York

România va participa, în premieră, la târgul internaţional de carte Book Expo America (BEA), un eveniment care va începe miercuri şi se va încheia sâmbătă, la New York, cu un stand naţional şi o serie de evenimente organizate de Institutul Cultural Român (ICR), informează instituţia culturală.

154 afișări
Imaginea articolului România participă, în premieră, cu un stand naţional, la Book Expo America de la New York

România participă, în premieră, cu un stand naţional, la Book Expo America de la New York (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)

BEA, cel mai important târg internaţional de carte din spaţiul nord-american, reuneşte anual peste 1.000 de expozanţi, atrăgând mai mult de 800.000 de vizitatori pe ediţie.

Evenimentele româneşti, organizate de ICR New York şi de Centrul Naţional al Cărţii din ICR, sunt în consonanţă cu tema principală a acestei ediţii, traducerea.

Astfel, vor avea loc dezbateri şi expuneri despre stimularea traducerilor, despre experienţele traducătorilor şi prezentări ale unor volume de autori români traduse în limba engleză. Printre invitaţi se numără traducători, editori şi scriitori din România şi din Statele Unite ale Americii: Alistaire Ian Blyth, Sean Cotter, Adrian Sahlean, Jill Schoolman, Kendall Storey, Varujan Vosganian ş.a. Programele de susţinere a traducerilor derulate de Institutul Cultural Român vor fi prezentate de Bogdan Popescu, director al Centrului Naţional al Cărţii din cadrul ICR.

La finalul BEA 2014, ICR New York va găzdui un eveniment retrospectiv în cadrul căruia vor fi prezentate portrete de scriitori români contemporani şi cărţi publicate recent în România. Expoziţia va fi itinerată la Biblioteca Publică din Queens, New York. Tot la sediul ICR New York va fi putea fi văzută expoziţia "Eugen Ionescu - portrete" (fotografii de Sorin Ionescu), aflată în desfăşurare.

Cu aceeaşi ocazie, o delegaţie formată din Nagy Mihály Zoltán, vicepreşedintele ICR, Ioana Drăgan, director general, Direcţia Generală a Reprezentanţelor în Străinătate, şi Doina Uricariu, director ICR NY, va oferi Bibliotecii Congresului din Washington DC, din partea editurilor din România, cele mai importante cărţi expuse la standul României de la BEA 2014. Din delegaţie vor face parte şi reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, care vor oferi câteva dintre publicaţiile dedicate istoriei, culturii şi patrimoniului naţional realizate cu sprijinul BNR.

Printre titlurile care vor figura astfel în fondul Bibliotecii Congresului se va afla şi ediţia integrală a "Manuscriselor Mihai Eminescu", ediţie îngrijită de academicianul Eugen Simion, sub auspiciile Academiei Române.

Book Expo America le oferă scriitorilor şi editorilor români o oportunitate unică de a avea un dialog direct cu cei mai mari editori şi difuzori de carte din Statele Unite ale Americii şi de a atrage interesul agenţilor literari şi editorilor americani.

Prima participare a României la cel mai important târg internaţional de carte din Statele Unite ale Americii coincide cu sărbătorirea, în acest an, a unui deceniu de la integrarea României în NATO şi de la semnarea parteneriatului strategic cu SUA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici