România, promovată la postul catalan TV3, prin filme de Puiu şi Mungiu şi despre Herta Muller

Televiziunea TV3 din Catalunia va difuza, în luna ianuarie, o serie de emisiuni, filme şi reportaje pentru promovarea României, printre care se numără "Moartea domnului Lăzărescu", de Cristin Puiu, "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de Cristian Mungiu, şi un documentar despre scriitoarea Herta Muller.

104 afișări
Imaginea articolului România, promovată la postul catalan TV3, prin filme de Puiu şi Mungiu şi despre Herta Muller

România, promovată la postul catalan TV3, prin filme de Puiu şi Mungiu şi despre Herta Muller (Imagine: Tudor Stefan/Mediafax Foto)

Seria de emisiuni dedicate promovării României face parte dintr-un ciclu de programe pe care televiziunea catalană TV3 le difuzează începând din luna noiembrie 2010, pentru a promova ţările cu imigraţie reprezentativă în această provincie, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Consulatului General al României la Barcelona. Potrivit acestora, comunitatea românească din Catalunia este una importantă, în această provincie fiind înregistraţi peste 60.000 de români.

Astfel, în noiembrie, pe TV3 a fost promovat Marocul, în decembrie - Columbia, iar în ianuarie 2011 a venit rândul României.

Printre programele difuzate de TV3 se numără filmele "Moartea domnului Lăzărescu", de Cristin Puiu, "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de Cristian Mungiu, şi "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", de Cătălin Mitulescu.

Acestora li se alătură un reportaj despre scriitoarea germană de origine română Herta Muller, laureată a premiului Nobel pentru literatură, dar şi mai multe documentare şi reportaje despre zonele geografice şi despre cele mai importante regiuni turistice din România - Transilvania, Bucovina, Oltenia, Munţii Carpaţi etc.

Totodată, TV3 va difuza documentarul "Dacia, dragostea mea", în regia lui Julio Soto şi a lui Ştefan Constantinescu, precum şi un reportaj cu membri ai diasporei şi un reportaj despre contribuţia României la activitatea economică a Cataluniei şi despre evoluţia relaţiilor economice şi comerciale dintre România şi Catalunia.

Programele dedicate României se vor repeta pe parcursul lunii ianuarie la TV3.

Proiectul de promovare a României la TV3 este finanţat de televiziunea catalană. Proiectul este susţinut, fără o contribuţie financiară, de Consulatul General al României la Barcelona.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici