Salonul de Carte Bookfest, în premieră la Chişinău: Peste 100.000 de cărţi şi întâlniri cu scriitori

Prima ediţie a Salonului de Carte Bookfest la Chişinău va avea loc între 31 august-4 septembrie, în pavilionul 2 al Centrului Expoziţional Moldexpo, pe vizitatori aşteptându-i peste 100.000 de volume, dar şi întâlniri cu unii dintre cei mai îndrăgiţi autori ai literaturii române contemporane.

478 afișări
Imaginea articolului Salonul de Carte Bookfest, în premieră la Chişinău: Peste 100.000 de cărţi şi întâlniri cu scriitori

Salonul de Carte Bookfest, în premieră la Chişinău: Peste 100.000 de cărţi şi întâlniri cu scriitori

La 25 de ani de la independenţa Republicii Moldova, Salonul de Carte Bookfest se extinde în afara graniţelor şi organizează la Chişinău, între 31 august şi 4 septembrie, prima sa ediţie pe celălalt mal al Prutului. Institutul Cultural Român şi Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” sunt, împreună cu Ministerul Culturii din Republica Moldova, principalii susţinători ai acestui eveniment, care va debuta pe 31 august (când la Chişinău se serbează Ziua Limbii Române).

Astfel, timp de cinci zile, editorii români şi moldoveni vor transforma pavilionul 2 al Centrului Internaţional de Expoziţii Moldexpo din Chişinău într-un spaţiu comun al limbii române iar cartea va fi un liant şi suport al identităţii culturale româneşti.

”Faptul că Bookfest, cel mai amplu eveniment de profil din România, ajunge acum la Chişinău constituie atât un binevenit debut, cât şi, mai cu seamă, împlinirea unei vocaţii: aceea de a oferi o imagine reprezentativă a producţiei editoriale actuale în spaţiul de limbă română. Scriitorii născuţi pe malul stâng al Prutului sunt voci distincte şi în acelaşi timp parte constitutivă în peisajul literaturii române de ieri şi de azi. Ne bucurăm deopotrivă pentru Bookfest şi pentru publicul din Moldova că această întâlnire firească are acum loc. Sperăm că Bookfest, sărbătoare a culturii scrise în româneşte, va deveni un reper al vieţii culturale din Moldova şi va dăinui nu mai puţin decât operele autorilor imortalizaţi pe „Aleea Clasicilor din Chişinău”, se arată într-o declaraţie comună a preşedintelui Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, şi a directorului Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Nicolae Brînzea.

Pe parcursul celor cinci zile de sărbătoare a cărţii, vizitatorii vor putea întâlni cele mai importante titluri ale literaturii române contemporane cât şi cei mai îndrăgiţi autori ai momentului. În cadrul salonului vor fi prezente unele dintre cele mai importante edituri din România şi din Republica Moldova, ca urmare a colaborării excelente dintre Uniunea Editorilor din Republica Moldova şi Asociaţia Editorilor din România. „Editorii din România şi cei din Republica Moldova colaborează tot mai strâns în ultimii ani, dar din păcate – deşi suntem o piaţă cumulată de aproape 25 de milioane de oameni – sunt puţine evenimente de anvergură organizate în comun, cum este Bookfest Chişinău”, a declarat Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România.

De altfel, această primă ediţie a Salonului de Carte Bookfest Chişinău este un parteneriat cu un eveniment de tradiţie din Chişinău, Salonul Internaţional de Carte, ajuns în 2016 la cea de-a 25-a ediţie, dar şi cu Biblioteca Naţională a Republicii Moldova.

”Ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte de la Chişinău vine să reconfirme aspiraţiile europene ale industriilor culturale din Republica Moldova dar şi să consolideze parteneriatele de succes stabilite cu Institutul Cultural Român şi Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni. Menţionăm că de-a XXV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte coincide cu aniversarea celor 25 de ani de la Proclamarea Independenţei Republicii Moldova, iar România îşi reconfirmă şi cu această ocazie sprijinul oferit în dezvoltarea durabilă a culturii”, a declarat Monica Babuc, ministrul Culturii din Republica Moldova.

Vizitatorii Bookfest Chişinău vor fi aşteptaţi cu o ofertă de peste 50.000 de volume din cele mai variate domenii, la cele mai avantajoase preţuri. La fel ca la toate ediţiile Bookfest, accesul publicului va fi gratuit atât în cadrul Salonului de Carte cât şi în cadrul evenimentelor conexe. Programul zilnic de vizitare va fi zilnic, de la 10:00 la 20:00.

Organizatorii evenimentului sunt: Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român, Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Asociaţia Editorilor din România.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă.

Ediţia internaţională Bookfest din acest an, a XI-a, a fost organizată la Bucureşti între 1 şi 5 iunie, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, invitatul de onoare fiind Israel.

Începând din 2012, marca Bookfest s-a extins şi în mai multe oraşe din România: Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Tîrgu Mureş, Braşov, cât şi două ediţii Bookfest de Crăciun la Bucureşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici