Sculptura "Cuminţenia Pământului" a fost transferată la MNAR

Muzeul Naţional de Artă al României a transferat luni, 31 octombrie, la sediul său, lucrarea "Cuminţenia Pământului" de Constantin Brâncuşi, ca urmare a deciziei Ministerului Culturii.

409 afișări
Imaginea articolului Sculptura "Cuminţenia Pământului" a fost transferată la MNAR

Sculptura "Cuminţenia Pământului" fost transferată la MNAR

Astfel, expunerea lucrărilor marelui sculptor din sala omonimă a Galeriei de Artă Românească Modernă va fi reconfigurată, adăugându-i-se un conţinut informaţional şi educativ specific.

Totodată, va fi accentuată semnificaţia etapelor din creaţia sculptorului Constantin Brâncuşi reflectate de lucrările aflate în colecţia muzeului. Acest demers orientat către public prin oferirea unui discurs muzeal în acord cu bunele practici în domeniu va constitui un proiect pilot în baza căruia va fi reconfigurată întreaga expunere în Galeria de Artă Românească Modernă, informează reprezentanţii MNAR într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Pe 16 octombrie, Corina Şuteu anunţase că sculptura ar urma să va fi găzduită de Muzeul Satului "Dimitrie Gusti" într-o primă fază, urmând ca lucrarea să fie itinerantă în ţară şi să fie expusă în muzee de artă, galerii etc. Trei zile mai târziu, pe 19 octombrie, a comunicat faptul că sculptura "Cuminţenia Pământului" va fi mutată până la finalul lunii octombrie la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), decizie luată în urma "consultărilor şi discuţiilor purtate cu experţi din domeniu".

În cadrul campaniei naţionale "Brâncuşi e al meu", care s-a încheiat la 30 septembrie, din cei şase milioane de euro, s-au strâns prin subscripţie publică 1.273.668 de euro. "Cuminţenia Pământului" va fi achiziţionată prin completarea sumei necesare de către Guvernul României prin bugetul Ministerului Culturii, astfel încât lucrarea să rămână în circuitul public şi accesul la patrimoniul cultural naţional să nu fie îngrădit - potrivit unui comunicat din 12 octombrie. Tot atunci Ministerul Culturii a anunţat constituirea Fondului Brâncuşi, ce va avea ca scop achiziţionarea operelor de artă contemporană şi a celor ce aparţin tezaurului patrimoniului cultural naţional.

Fondul Brâncuşi va fi gestionat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Culturii, şi va permite la rândul său atât donaţii individuale, cât şi donaţii din partea companiilor sau a altor organizaţii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici