Seară aniversară "Cioran. De la Răşinari la Odéon", cu George Banu şi Andrei Vieru, la Paris

Georges Banu şi Andrei Vieru se întâlnesc pe 6 aprilie, orele 19.00, pentru a-l evoca pe Emil Cioran de-a lungul unei seri aniversare inedite, în spectacolul, intitulat "Cioran. De la Răşinari la Odéon", la invitaţia ICR de la Paris.

203 afișări
Imaginea articolului Seară aniversară "Cioran. De la Răşinari la Odéon", cu George Banu şi Andrei Vieru, la Paris

Seară aniversară "Cioran. De la Răşinari la Odéon", cu George Banu şi Andrei Vieru, la Paris

Spectacolul "Cioran. De la Răşinari la Odéon" va avea loc la Sala bizantină a Palatului Béhague, Reşedinţa Ambasadorului României în Franţa şi este susţinut de două personalităţi intelectuale franceze de origine română: scriitorul şi criticul teatral Georges Banu şi pianistul şi eseistul Andrei Vieru.

În dialog cu Georges Banu, care va citi o selecţie de fragmente din "Caietele" lui Cioran, Andrei Vieru va evoca de la pian gusturile muzicale ale autorului francez de origine română, interpretând scurte piese de Bach, Brahms şi Ravel.

Partea a doua a seratei, în care pianul va fi închis, va lăsa loc unei evocări mai libere a personalităţii lui Cioran şi a felului în care fiecare dintre cei doi – Georges Banu şi Andrei Vieru – l-au cunoscut şi, bineînţeles, a felului în care îl percep.

Georges Banu propune o recitire a "Caietelor", în care Cioran alternează cunoscutul său registru blasfemator cu schiţe ale vieţii cotidiene şi mărturisiri pline de umor: "Urmându-l de la Răşinari, satul său natal, până în strada Odéon unde a locuit câţiva zeci de ani – spune Georges Banu –, îl descoperim pe Cioran deopotrivă în explozia identităţii sale, precum şi în intimitatea discursului său."

Georges Banu şi Andrei Vieru îmbogăţesc portretul lui Cioran cu amintiri inedite legate de întâlnirile personale ale acestora cu « această personalitate dublă, pustnic şi obişnuit al saloanelor, tragică şi ironică ». Iată cum îl caracterizează Andrei Vieru pe Cioran : "Pentru mine, Cioran est înainte de toate nu un eseist, ci un mare poet al limbii franceze. O parte din proza lui poetică este, voalat sau nu, de inspiraţie muzicală".

Scriitorul Emil Cioran, decedat la Paris în 1995, ar fi împlinit vârsta de 105 de ani pe 8 aprilie.

Născut în satul Răşinari, Cioran trăieşte până la vârsta de 26 de ani în România, unde îşi publică primele cărţi. După 1937 se instalează definitiv în Franţa, renunţând să mai scrie în limba română. "Stilul, care m-a interesat atât de mult, l-am adoptat pentru că am văzut în el o sfidare a neantului", scria Emil Cioran în "Caietele" sale.

Născut la Bucureşti, Georges Banu este scriitor şi critic de teatru, profesor de teatru la Sorbonne Nouvelle - Paris 3. Este co-editor al revistei "Alternatives théâtrales" şi director al colecţiei "Le Temps du théâtre" la editura Actes Sud. Georges Banu este autor al numeroase lucrări de referinţă despre scena teatrală europeană contemporană. Din martie 2013 este membru de onoare al Academiei Române.

Pianist, scriitor de expresie franceză şi matematician, Andrei Vieru s-a născut la Bucureşti, într-o familie de muzicieni. Din 1988 Andrei Vieru trăieşte în Franţa, unde a devenit interpretul recunoscut al marilor opere ale lui Bach şi nu numai. Este autorul a două cărţi de eseuri – "Ecleziastul vesel" (Le gai Ecclésiaste, Seuil, 2007) şi "Elogiul vanităţii" (Éloge de la vanité, Grasset, 2013), presa franceză comparând puritatea limbajului cu cea a lui Cioran. Pentru ultimul său volum, Andrei Vieru primeşte premiul Casanova, acordat de către Fundaţia Pierre Cardin unui European care scrie direct în franceză.

Mai multe informaţii pot fi găsite pe site-ul: institut@institut-roumain.org.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici