Semnificaţii istorice pentru ziua de 28 martie

La data de 28 martie 2005 opinia publică a aflat de răpirea în Irak de către grupări paramilitare a jurnaliştilor Marie-Jeanne Ion şi Sorin Mişcoci de la Prima Tv şi lui Ovidiu Ohanesian de la România Liberă. Aceştia au stat în detenţie 55 de zile.

1487 afișări
Imaginea articolului Semnificaţii istorice pentru ziua de 28 martie

Marie-Jeanne Ion, Sorin Mişcoci, Ovidiu Ohanesian şi Mohamad Munaf (Captură video Prima Tv)

Ziua mondială a persoanelor care au suferit accidente de muncă.


1791 - Este trimis Curţii imperiale Habsburgice de la Viena ''Supplex Libellus Valachorum'', primul program politic naţional al românilor din Transilvania.


1862 - S-a născut politicianul socialist francez Aristide Briand (m.1932), de patru ori prim-ministru în perioada 1909-1922 şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1926.


1868 - S-a născut la Nijni Novgorod scriitorul rus Alexei Maximovici Peşkov (Maxim Gorki), decedat în circumstanţe neelucidate la Moscova în 1936, în timpul marii terori staliniste.


1910 - Francezul Henri Fabre experimentează cu succes primul hidroavion pe apele Mediteranei, lîngă Martigues, în apropiere de Marsilia.

Primul hidroavion


1928 - S-a născut la Varşovia Zbigniew Brzezinski (naturalizat american 1958), profesor de ştiinţe politice şi consilier pentru securitatea naţională al preşedintelui Jimmy Carter (1977-1981).

Zbigniew Brzezinski


1936 - S-a născut scriitorul şi politicianul peruvian Mario Vargas Llosa, format sub influenţa filozofului Jean Paul Sarte, a scriitorului William Faulkner şi a politicianului Margaret Thatcher.

Mario Vargas Llosa


1937 - S-a născut jucătorul şi antrenorul de fotbal român Emerich Jenei, care a condus echipa Steaua Bucureşti la cîştigarea pentru România a singurului titlu de campioană a Europei în 1986.

Emerich Jenei


1939 - Cucerirea Madridului de către generalul naţionalist Francesco Franco semnifică încheierea războiului civil, declanşat de acesta în 1936 prin revolta împotriva guvernului republican.


1943 - A încetat din viaţă muzicianul rus Serghei Rahmaninov.


1957 - A încetat din viaţă Gheorghe Tătărăscu, fost academician şi prim-ministru liberal al României (1934-1937) şi deţinut politic în timpul regimului comunist.


1969 - A încetat din viaţă generalul Dwight Eisenhower, coautor al victoriei Naţiunilor Unite împotriva Germaniei naziste (1942-1945), primul comandant suprem al NATO (1952) şi preşedinte republican al SUA (1953-1961).


1974 - Marea Adunare Naţională (parlamentul RSR) instituie funcţia de preşedinte al României comuniste şi-l alege în această funcţie pe secretarul general al PCR, Nicolae Ceauşescu.

Nicolae Ceauşescu


1979 - Accidentul de la centrala nucleară Three Mile Island (Pennsylvania), cauzat de o defecţiune a sistemului de răcire ce a condus la supraîncălzirea miezului reactorului.


1994 - A încetat din viaţă la Paris dramaturgul francez de origine română Eugen Ionesco (n. 1912, Slatina), pionier al teatrului absurdului.

Eugen Ionesco


1995 - Preşedintele român Ion Iliescu a fost primit la Vatican de către Papa Ioan Paul al II-lea.


1997 - A încetat din viaţă scriitorul şi publicistul român Gheorghe Tomozei (n. 1936).


2000 - Negociatorul-şef român pentru aderarea la UE, Aurel Ciobanu-Dordea, a prezentat, la Bruxelles, documentele de poziţie pentru cele cinci capitole cu care au debutat negocierile.


2001 - A încetat din viaţă academicianul geolog Ion Băncilă (n. 1901).


2004 - A încetat din viaţă actorul britanic Peter Ustinov, laureat al Premiului Oscar şi membru al Academiei de arte frumoase din Paris. (n.1921)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici