ShortsUP revine la Bucureşti pe 9 octombrie

ShortsUP, festivalul ce are loc sub forma unui maraton de proiecţii de scurtmetraje, pe parcursul unei seri, revine în Bucureşti, pe 9 octombrie, când vor fi prezentate filme care abordează tema celor şapte păcate capitale.

26 afișări
Imaginea articolului ShortsUP revine la Bucureşti pe 9 octombrie

ShortsUP revine la Bucureşti pe 9 octombrie (Imagine: Adrian Paduretu/Mediafax Foto)

Noul sezon ShortsUP debutează pe 9 octombrie la Atelierul de producţie, o galerie neconvenţională dedicată artei contemporane.

ShortsUP începe sezonul de scurtmetraje 2010 - 2011 cu întrebarea: "Care sunt păcatele capitale ale eroilor contemporani? Ce dispare sau ce se adaugă la desfrâu, lăcomie, avariţie, invidie, mânie, lene şi trufie?".

Majoritatea filmelor ce vor fi proiectate la Atelierul de producţie, pe 9 octombrie, de la ora 20.00, au conflicte ce pornesc de la un păcat capital. Fiecare supererou are un punct slab, un călcâi al lui Ahile, un păcat ce determină intriga. Timp de două ore, filmele scurte de la ShortsUP se vor întrece în perspective proaspete asupra temei "clasice" a celor şapte păcate capitale.

Primul eveniment ShortsUP al toamnei reuneşte pelicule de ficţiune şi de animaţie valoroase, între care "Cashback", un film de 20 de minute despre lene, ce a obţinut 14 premii în cadrul mai multor festivaluri internaţonale (Chicago International Film Festival, Tribeca Film Festival etc.) şi a fost nominalizat la Oscar.

Lună de lună, scurtmetraje premiate în marile festivaluri de film ale lumii au fost proiectate la ShortsUP în Bucureşti, dar şi în alte oraşe din ţară şi au fost însoţite de expozitţi de artă, muzică live sau reprezentaţii de teatru. Fie ca au avut loc în spaţii underground din Capitală, la Opera Naţională Bucureşti sau în aer liber, fiecare maraton de proiecţii a adus sub acelaşi acoperiş peste 800 de spectatori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici