Tăblițele de la Tărtăria, din nou în centrul unei controverse istorice: sunt sau nu cea mai veche scriere din lume?

Descoperite în 1961 într-un sit neolitic din satul Tărtăria, județul Alba, tăblițele au fost incluse de atunci în patrimoniul muzeului clujean și au alimentat peste șase decenii de dezbateri aprinse între arheologi, lingviști și istorici ai religiilor. Cele trei mici piese din lut ars, acoperite cu semne incizate și pictograme, sunt considerate de o parte a specialiștilor drept posibile dovezi ale celei mai vechi forme de scriere cunoscute până în prezent.

Inițial, tăblițele au fost datate în intervalul 2900–2700 î.Hr., prin analogii cu materiale din Mesopotamia. Analize ulterioare ale resturilor osoase asociate contextului funerar au indicat însă o vechime mult mai mare, de până la aproximativ 5500 î.Hr.

O datare mult mai veche

Dacă această datare ar fi confirmată, semnele de pe tăblițe ar preceda cronologic apariția scrierii cuneiforme sumeriene și a hieroglifelor egiptene. „Nu avem în acest moment certitudinea că aşa este, că, într-adevăr, este cea mai veche scriere. E posibil, dacă sunt originale, să provină dintr-un context mai târziu, dintr-o groapă, din situl de la Tărtăria, care vine dintr-un nivel mai tânăr, care este mai recent decât scrierea din Sumer. Deci, încă este o dezbatere vie, se fac cercetări în continuare, sper să aflăm cât mai multe detalii”, a precizat Felix Marcu, managerul muzeului din Cluj Napoca, citat de Știrile Pro TV.

Francezul care a scris un roman întreg fără litera „e”. Cine e și de ce fascinează încă?

Care este țara cu cele mai multe limbi vorbite din lume

Unii specialiști interpretează semnele incizate ca o formă incipientă de scriere, comparabilă cu pictogramele timpurii din Sumer, sugerând existența unei tradiții locale de codificare a informației. Alții atrag atenția că ar putea fi vorba doar de simboluri rituale sau mărci cu semnificație religioasă, care nu îndeplinesc criteriile riguroase ale unui sistem de scriere propriu-zis.

Sub semnul întrebării

Controversa a fost amplificată și de modul în care tăblițele au fost conservate imediat după descoperire. Pentru a fi întărite, ele au fost arse în laborator, procedeu care a compromis ulterior posibilitatea unei datări directe prin Carbon-14. Au apărut astfel inclusiv suspiciuni de fals sau de intervenție ulterioară asupra semnelor, în urma unor asemănări între simbolurile de pe tăblițe și reprezentări sumeriene cunoscute în literatura populară din anii ”60. Deși ipoteza falsului nu a fost demonstrată, ea continuă să fie invocată în dezbaterea științifică.

Potrivit unei alte ipoteze, semnele ar fi putut servi drept instrument de memorie pentru ceremonii religioase, legate de ciclurile Soarelui și ale Lunii, sugerând că nevoia de a codifica sacrul ar fi precedat nevoia de evidență administrativă.

În timp, tăblițele de la Tărtăria au fost integrate și într-un discurs identitar mai larg, uneori speculativ, care leagă vechimea semnelor de ideea unei continuități multimilenare în spațiul carpato-danubian. Aceste interpretări depășesc însă datele arheologice verificate și țin de mitologiile construite ulterior.

Fără un verdict încă

Expoziția prezintă atât ipotezele existente, cât și limitele cunoașterii actuale, iar materialele explicative indică faptul că dosarul Tărtăria rămâne deschis.

Indiferent dacă vor fi sau nu recunoscute vreodată drept cea mai veche scriere din lume, tăblițele de la Tărtăria continuă să provoace întrebări fundamentale despre originile scrisului și despre felul în care ne raportăm la trecut.