Tablou de Monet, vândut la un preţ record de 41,4 milioane de dolari

Un tablou de Claude Monet a fost vândut la licitaţie pentru suma de 41,4 milioane de dolari, marţi seara, la New York, un nou record pentru o pânză a maestrului impresionist francez.

110 afișări
Imaginea articolului Tablou de Monet, vândut la un preţ record de 41,4 milioane de dolari

Tablou de Monet, vândut la un preţ record de 41,4 milioane de dolari (Imagine:/www.christies.com)

"Le Pont du chemin de fer à Argenteuil", o pânză din 1873 descrisă de casa de licitaţii Christie's drept "cu adevărat excepţională" şi "chintesenţa" operelor de tinereţe, a fost cumpărată prin telefon de un colecţionar care a ţinut să rămână anonim.

Recordul anterior pentru un tablou de Monet era de 36,5 milioane de dolari.

Totuşi, alte două tablouri de Monet şi opere de Vincent Van Gogh, Pablo Picasso, Pierre-Auguste Renoir şi Henri Matisse nu şi-au găsit cumpărător în timpul licitaţiei, acest lucru putând fi un simptom al crizei economice americane de pe piaţa de artă.

Piaţa obiectelor de artă impresionistă "este în continuare animată", a dat asigurări Christopher Burge, preşedinte onorific al casei Christie's, care s-a ocupat de licitaţia de marţi seară, unde s-au vândut tablouri în valoare totală de 287 de milioane de dolari.

Marţi seara s-au stabilit recorduri pentru alţi trei artişti: o operă a sculptorului francez Auguste Rodin, "Eve, grand modèle - version sans rocher" - 18,9 milioane de dolari, o sculptură a lui Alberto Giacometti, "Grande femme debout II" (27,4 milioane de dolari) şi un tablou al pictorului suprarealist spaniol Joan Miro, "La caresse des étoiles" (17 milioane de dolari).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici