Târgul de Carte Gaudeamus, organizat la Mamaia între 11 şi 15 august

Ediţia a IV-a a Târgului de Carte Gaudeamus Mamaia va fi organizată în perioada 11 - 15 august, în faţa studioului Radio Vacanţa din staţiunea Mamaia, aşteptându-şi vizitatorii cu cărţi, taifasuri scriitoriceşti şi expoziţii, informează Radio România, organizatorul evenimentului.

341 afișări
Imaginea articolului Târgul de Carte Gaudeamus, organizat la Mamaia între 11 şi 15 august

Târgul de Carte Gaudeamus, organizat la Mamaia între 11 şi 15 august (Imagine: Theodor Pana/Mediafax Foto)

Târgul de Carte Gaudeamus Mamaia este un eveniment cultural expoziţional organizat de Radio România, în parteneriat cu studioul teritorial Radio România Constanţa - Radio Vacanţa.

Gaudeamus Mamaia 2012 reprezintă ultima oprire a Caravanei Gaudeamus din acest an, o ediţie specială care aduce o cifră rotundă în cadrul târgurilor organizate de Radio România, fiind evenimentul cu numărul 70 din seria evenimentelor cuprinse în Programul Lectura.

Cărţi proaspete şi îmbietoare, taifasuri scriitoriceşti şi o atmosferă de destindere intelectuală sau pur şi simplu de vorbărie cu miez despre cărţi şi autorii lor - astfel îşi va aştepta târgul vizitatorii, timp de cinci zile pe litoral, potrivit organizatorilor.

Invitaţii speciali ai târgului vor fi elevii din cadrul Consiliului Judeţean al Elevilor din Constanţa, care vor participa la evenimente şi vor organiza, pe 14 august, o dezbatere despre atractivitatea lecturii în rândul tinerilor de astăzi.

Totodată, Gaudeamus Mamaia invită publicul la expoziţia "Istoria imaginară a cărţii şi a scrisului", o incursiune originală în lumea cărţii din perspectivă fotografică. Expoziţia cuprinde 30 de fotografii aparţinând lui Jean Marc Godès, fotograf francez şi regizor de imagine fixă, care a semnat peste 40 de expoziţii personale în Franţa, Elveţia, Brazilia, Italia şi România. Expoziţia este în acelaşi timp o invitaţie la replică pentru profesioniştii imaginii, artişti, fotografi sau graficieni.

Târgul Gaudeamus Mamaia, în parteneriat cu Fundaţia "Noi Citim", continuă campania naţională de donaţie de carte "Cărţile se întorc acasă": vizitatorii şi editorii prezenţi la târg sunt invitaţi să doneze cărţi care vor fi direcţionate către biblioteci rurale din cuprinsul regiunii Dobrogea. De la lansarea acestui proiect în 2010, au fost donate peste 40.000 de volume, care au ajuns în biblioteci din mediul rural de pe întreg cuprinsul ţării.

Deschiderea oficială a târgului Gaudeamus de la Mamaia va avea loc sâmbătă, 11 august, ora 20.00.

Decernarea Premiilor Gaudeamus va avea loc pe 15 august, începând cu ora 20.00, astfel: trofeele Gaudeamus (acordate editorilor - locurile 1, 2 şi 3) şi cea mai râvnită carte a târgului, decernate prin votul publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite pe întreg parcursul târgului, trofeele presei - decernate jurnaliştilor pe secţiunile presă scrisă, radio, TV şi on line, prin votul publicului, premiul Educaţia - decernat unei instituţii de învăţământ în semn de apreciere a modului de promovare a ofertei sale educaţionale în contextul târgului Gaudeamus, premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase cititoare prezente la târg. La acestea se adaugă premii pentru vizitatori la Tombola Gaudeamus.

Târgul poate fi vizitat din 11 până în 15 august, zilnic, între orele 16.00 - 23.00. Intrarea este liberă pentru toate categoriile de vizitatori.

Acest proiect este susţinut de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici