Tom Clancy, autorul unor cunoscute romane de spionaj, a murit la 66 de ani

Scriitorul american Tom Clancy, autorul unor foarte apreciate romane de spionaj, care au reprezentat ulterior principala sursă de inspiraţie pentru o serie de filme şi de jocuri video, a murit la vârsta de 66 de ani.

2268 afișări
Imaginea articolului Tom Clancy, autorul unor cunoscute romane de spionaj, a murit la 66 de ani

Tom Clancy (Imagine: Arhiva AFP/ Mediafax Foto)

Potrivit publicaţiei The New York Times, romancierul american a murit, marţi, într-un spital din oraşul Baltimore.

Ivan Held, directorul G.P. Putnam's Sons, editura cu care colabora Tom Clancy, nu a precizat cauza decesului romancierului.

Cărţile scrise de Tom Clancy au fost adaptate în filme de mare succes la Hollywood, precum "Jocuri patriotice/ Patriot Games", "Vânătoarea lui Octombrie Roşu/ The Hunt for Red October" şi "Singur împotriva preşedintelui/ Clear and Present Danger".

Ultimul său roman, intitulat "Command Authority", va fi publicat în Statele Unite pe 3 decembrie.

Nu mai puţin 17 dintre romanele sale au ajuns pe primul loc în lista de bestselleruri întocmită de The New York Times, inclusiv cel mai recent roman al său, "Threat Vector", lansat în decembrie 2012.

Tom Clancy a lansat genul literar "tehno-thriller", evocând în romanele sale, foarte bine documentate din punct de vedere tehnologic, teme precum terorismul nuclear, terorismul bacteriologic, spionajul industrial şi spionajul de stat.

Potrivit editurii RAO care a tradus în limba română multe dintre romanele sale, Thomas Leo Clancy Jr., născut pe 12 aprilie 1947, în Calvert County, Maryland, este un scriitor cu­nos­cut pentru romanele sale de spi­onaj a căror acţiune este plasată în timpul şi după Războiul Rece, în care abundă detaliile militare şi teh­nice.

Tom Clancy a studiat literatura engleză la Loyola College în Baltimore, absol­vind în 1969. În 1992, a primit un doctorat onorific în Litere. Deşi a dorit să se înroleze în arma­ta SUA, a fost respins la examenul medical. Înainte de debutul literar, Tom Clancy a condus o agenţie indepen­den­tă de asigurări.

Alături de John Gri­sham, Tom Clan­cy a fost singurul scriitor care a vândut peste două milioane de exemplare dintr-un roman - "Pericol iminent" - de la primul tiraj, în anii '90.

În 1996, Tom Clancy a înfiinţat compania Red Storm şi, de atunci, numele său a apărut în titlurile mai multor jocuri video de succes produse de această companie. Mai târziu, Red Storm a fost cumpărată de Ubisoft, care continuă să folosească numele lui Tom Clancy în jocurile video pe care le lansează.

Republican declarat, Tom Clancy a devenit un scriitor foarte bogat, fiind coproprietar al unei echipe de baseball (Baltimore Orioles).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici