Toto Cutugno a murit. Celebrul cântăreţ italian avea 80 de ani

  • Toto Cutugno a murit. După ce a împlinit 80 de ani în luna iulie, celebrul artist italian s-a stins din viaţă astăzi, în jurul orei 16.00, la spitalul San Raffaele din Milano, unde era internat.
  • Cel care a dat vestea a fost managerul său, Danilo Mancuso, care a explicat că, 'după o boală îndelungată, starea de sănătate a cântăreţului s-a agravat în ultimele luni'.
3529 afișări
Imaginea articolului Toto Cutugno a murit. Celebrul cântăreţ italian avea 80 de ani

Era 1983 când, cu chitara sa, a urcat pe scena festivalului Sanremo şi, într-un costum somon şi cravată, a intonat "L'Italiano", iar popularitatea sa a explodat în întreaga lume. În urmă cu 40 de ani, Toto Cutugno şi-a extins succesul în lume, transformându-l cu acel cântec, care la Sanremo se plasase doar pe locul cinci, într-unul dintre cei mai populari muzicieni italieni în străinătate, informează La Repubblica.

Toto Cutugno a înregistrat 18 albume şi a vândut peste 100 de milioane de discuri în întreaga lume.

Toto Cutugno a vândut peste 150 de milioane de albume şi a compus peste 400 de melodii, pentru peste 50 de interpreţi celebri, printre care Adriano Celentano, Joe Dassin, Luis Miguel, Fausto Leali, Miguel Bosé şi Ricchi e Poveri. Toto Cutugno a rămas singurul cantautor italian care a câştigat concursul Eurovision, în 1990. Melodia sa "L'italiano", înregistrată în 1983, este cântată de peste 160 de interpreţi din întreaga lume, fiind printre cele mai fredonate cântece italiene din toate timpurile.

Toto Cutugno a cântat în premieră în România în 1993, când a susţinut un recital la festivalul Cerbul de Aur. De atunci, interpretul italian a revenit frecvent în România pentru a susţine concerte şi ca invitat la diverse emisiuni de televiziune.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici