- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (20.10.2016, 18:26)
- Katy Marinescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
TVR consideră că eliminarea taxei TV şi finanţarea de la buget ar duce la dependenţă faţă de factorii politici
TVR consideră că propunerea legislativă privind eliminarea taxei TV şi finanţarea Televiziunii Române, în principal, din fonduri de la bugetul de stat "ar afecta misiunea publică a TVR şi ar crea premisele unei puternice dependenţe a acestei instituţii faţă de factorii politici".
Urmărește
281 afișări
TVR consideră că eliminarea taxei TV şi finanţarea de la buget ar duce la dependenţă faţă de factorii politici
De asemenea, în comunicatul remis MEDIAFAX al Televiziunii Române, se afirmă că această iniţiativa legislativă depusă la Parlament a determinat îngrijorare inclusiv la nivel internaţional, European Broadcasting Union (EBU) trăgând un semnal de alarmă în ceea ce priveşte eliminarea taxei TV.
TVR este de părere că pentru a-şi îndeplini misiunea publică, aceea de a furniza programe de calitate, imparţiale şi echilibrate, în beneficiul telespectatorilor, are nevoie de o finanţare corectă, care să-i asigure independenţa editorială.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ești de acord ca Iohannis să rămână în funcție, deși mandatul lui expiră pe 21 decembrie? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Fostul ministru al Apărării din Coreea de Sud a încercat să se sinucidă
-
Războiul din Ucraina, ziua 1022. SUA aprobă un pachet de 266 de milioane de dolari pentru sprijinirea avioanelor F-16 ale Ucrainei / Instalaţie industrială avariată în urma unui atac cu rachete asupra unui port din sud-vestul Rusiei
-
Boloş: România este printre cele 5 state cărora li s-a acceptat o perioadă de ajustare de 7 ani
"În plus, în situaţia în care propunerea legislativă ar fi aprobată, impactul financiar la bugetul de stat ar fi de 175 de milioane de euro, prin preluarea datoriei istorice, la care se adaugă, anual, 63 de milioane de euro, cifră ce reprezintă suma pe care televiziunea publică o încasează prin colectarea taxei. La acestea, se adaugă sumele pe care TVR le primeşte în prezent de la bugetul de stat pentru transmisii terestre (RadioCOM - SNR) şi pe satelit, cheltuielile pentru funcţionarea Filialei de la Chişinău, cheltuielile pentru funcţionarea TVR Internaţional precum şi pentru investiţii, în condiţiile legii", se mai precizează în punctul de vedere al televiziunii publice.
"S-a discutat despre posibila preluare a SRTv la bugetul de stat în perioada de criză maximă – sfârşitul anului 2015 şi începutul anului acesta -, inclusiv cu Ministerul de Finanţe. Fiecare moment al discuţiei are în spate situaţii, date economice şi alte elemente, dar să nu uităm că situaţia Televiziunii este în continuare gravă şi că TVR trebuie să ofere calitate telespectatorilor, nu numai să supravieţuiască pentru sine. Sigur că prima noastră opţiune este taxa tv", a subliniat Irina Radu, Preşedinte-Director General al TVR.
În aceste condiţii, majoritatea membrilor Consiliului de Administraţie al SRTv şi-a exprimat opţiunea şi sprijinul pentru demersul de păstrare a taxei TV.
Inclusiv European Broadcasting Union (EBU) – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din lume – a atras atenţia în legătură cu eliminarea taxei TV:
"Este soluţia cea mai rea. Din ce vedem în Europa, foarte puţine ţări au un astfel de sistem. Din nefericire, este foarte politizat, pune puterea finanţării televiziunii în mâinile politicienilor. Când partidele se schimbă la putere în urma alegerilor, ele pot tăia imediat bugetul, distrugând toate planurile Televiziunii Publice şi putem vedea asta într-un anumit număr de ţări unde s-a întâmplat deja asta. De aceea, solicit cu tărie Parlamentului să-şi reconsidere poziţia pe această temă. Metoda cea mai bună, de departe, pentru a crea o televiziune publică independentă, este taxa radio tv. Aşa poate fi în întregime independentă şi conectată la telespectator", a declarat pentru TVR Richard Burnley, director juridic al EBU.
Poziţia TVR este în acord cu cele exprimate de Societatea Română de Radiodifuziune, ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Convenţia Organizaţiilor de Media.
TVR are statut de instituţie publică şi emite pe şase canale: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR HD (High Definition), TVR Internaţional şi TVR Moldova, dedicat publicului de peste Prut. TVR acoperă cele mai importante ştiri la nivel naţional, prin cinci studiouri teritoriale.
Din această toamnă, Televiziunea Română începe un proces de reorganizare editorială a canalelor sale, vizând, pe termen mediu şi lung, recâştigarea încrederii publicului prin programe actuale, moderne şi dinamice, care să răspundă nevoilor şi gusturilor telespectatorilor.
Conform strategiei de redefinire a profilului editorial, începând din 17 octombrie TVR 1 se axează pe actualitate şi agenda zilei, TVR 2 se redefinieşte ca un canal generalist, un mix de calitate şi bun gust în care toţi românii să găsească zilnic ceva util, distractiv şi relaxant, iar TVR 3 aduce în prim-plan cultura şi zona regională.
TVR îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului, în conformitate cu Legea nr. 41/1994 (http://www.tvr.ro/articol_organizatie.php?id=61903). Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) este numit de Parlament, pe o perioadă de 4 ani. CA cuprinde 13 persoane, desemnate prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Principala sursă de finanţare a televiziunii publice o reprezintă taxa TV, care în acest moment este printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, adică 4 lei/familie lunar.
Fondurile pe care Televiziunea Română le primeşte de la bugetul de stat merg în proporţie de peste 90% direct către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, pentru transmisia terestră.
TVR este afiliat la cele mai importante organizaţii internaţionale din domeniul audiovizualului: EBU (European Broadcasting Union), EGTA (European Group of Television Advertising), CIRCOM Regional (Asociaţia Televiziunilor Publice Regionale din Europa), IFTA (Federaţia Internaţională a Arhivelor de Televiziune).
Citește pe alephnews.ro: Cât de importantă este o viață sexuală activă? Intimitatea fizică joacă un rol esențial în menținerea relațiilor sănătoase
Citește pe www.zf.ro: Cum a fost invadată Polonia de ruşi prin Belarus
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este, de fapt, în spatele TikTok. Povestea omului care a creat un fenomen pe care preşedintele Donald Trump vrea să îl distrugă, iar unele dintre cele mai importante companii americane vor să-l cumpere
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali a început să plângă în biserică. Imagini copleșitoare cu milionarul în momentul în care s-a prăbușit emoțional în fața icoanelor
PROSPORT.RO
Pentru Mario, orice preț! Încolțit de datorii, Gino Iorgulescu a făcut un pact misterios cu 'locotenentul' lui Nuțu Cămătaru
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:33
-
astăzi, 08:29
Bilanţul atacului cu rachete ruseşti asupra oraşului Zaporojie a crescut la şase morţi