Una din secţiile Bibliotecii "Alexandru şi Aristia Aman" din Craiova va purta numele Adrian Păunescu

O secţie a Bibliotecii Judeţene "Alexandru şi Aristia Aman" din Craiova va purta, începând de luni, numele poetului Adrian Păunescu, în semn de omagiu adus poetului, conducerea instituţiei anunţând că vor fi puse la dispoziţia vizitatorilor cărţi cu autograful omului de cultură.

81 afișări
Imaginea articolului Una din secţiile Bibliotecii "Alexandru şi Aristia Aman" din Craiova va purta numele Adrian Păunescu

Una din secţiile Bibliotecii "Alexandru şi Aristia Aman" din Craiova va purta numele Adrian Păunescu (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)

Directorul Bibliotecii Judeţene "Alexandru şi Aristia Aman" din Craiova, Lucian Dindirică, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că, începând de luni, una dintre secţiile instituţiei va purta numele poetului Adrian Păunescu.

"Decizia pe care am luat-o reprezintă un gest mic pentru un gigant al culturii româneşti. Secţia de Împrumut pentru Adulţi, care de mâine (luni - n. r.) se va numi Adrian Păunescu, va fi gazda unei expoziţii de cărţi ale poetului, unele cu autograf, şi a unui minicenaclu de poezie, cu ocazia «Zilelor Bibliotecii Judeţene Alexandru şi Aristia Aman», care se vor desfăşura în perioada 16-24 noiembrie", a declarat Lucian Dindirică.

Poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă vineri dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a fost internat din 26 octombrie, cu probleme cardiace, renale şi hepatice.

Adrian Păunescu - născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, în prezent Republica Moldova - a fost poet, publicist şi om politic.
Păunescu şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în judeţul Dolj, şi a absolvit Colegiul Naţional "Carol I" din Craiova, ulterior studiind Filologia la Universitatea din Bucureşti.

Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra, el fiind şi unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici