E oficial: Untold, un nou capitol în 2021. Când are loc festivalul?

  • E oficial: Festivalul Untold are loc anul acesta.
  • Festivalul îşi va deschide porţile timp de 4 zile şi 4 nopţi.
  • Organizatorii au anunţat şi perioada în care va avea loc Untold.
3676 afișări
Imaginea articolului E oficial: Untold, un nou capitol în 2021. Când are loc festivalul?

Untold 2021

Organizatorii spun că anunţul aşteptat de fani este acum oficial.

„Sute de mii de oameni, din întreaga lume, se vor bucura din nou 4 zile şi 4 nopţi pe tărâmul magic Untold, din Cluj-Napoca”, anunţă organizatorii.

Unul dintre cele mai mari festivaluri din întreaga lume, Untold îşi deschide porţile, timp de 4 zile şi 4 nopţi, între 9 şi 12 septembrie 2021.

„Astfel, Untold este unul dintre puţinele festivaluri de amploare internaţională, care se va desfăşura în acest an, în întreaga lume”, conform organizatorilor.

În luna mai, organizatorii de festivaluri spuneau că măsurile luate de autorităţi nu se pot aplica la evenimentele pe care ei le organizează şi că măsurile pe care le-au propus la întâlnirile cu autorităţile erau în măsură să transforme evenimentele în locuri sigure.

„Suntem nemulţumiţi de faptul că am discutat cu autorităţile până acum, am fost în grupurile de lucru, am propus soluţii care se pretează industriei noastre şi iată că după toate aceste întâlniri am primit un set de norme şi de măsuri care nu se pot aplica la evenimentele noastre, la evenimentele nimănui. Cred că nicăieri în lume nu poţi să te gândeşti că organizezi un eveniment la care să asiguri doi metri pătraţi pentru fiecare persoană. Noi am propus un set de norme care odată aplicate, am transforma evenimentele în cele mai sigure locuri”, declara atunci la Aleph News Edy Chereji, director de comunicare Untold şi Neversea.

Chereji spunea că prin măsurile luate, autorităţile au reuşit să compromită şi luna iunie şi luna iulie în ceea ce priveşte organizarea de evenimente, pentru că normele propuse nu pot fi luate în calcul, nu pot fi respectate de nicio persoană care îşi doreşte să organizeze evenimente.

Ulterior, Dan Barna a anunţat la Digi24 că festivalurile şi concertele pot fi organizate din 1 iunie. Singura condiţie, spunea vicepremierul, este ca persoanele care participă la astfel de evenimente să fie vaccinate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici