Victor Rebengiuc: Mă bucur din suflet pentru succesul filmului "Poziţia copilului" la Berlinală

Actorul Victor Rebengiuc a declarat, pentru MEDIAFAX, că se bucură din suflet pentru succesul filmului "Poziţia copilului", care a primit trofeul Ursul de Aur la ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Berlin, precizând că noul premiu arată "forţa" pe care o are cinematografia din România.

525 afișări
Imaginea articolului Victor Rebengiuc: Mă bucur din suflet pentru succesul filmului "Poziţia copilului" la Berlinală

Victor Rebengiuc (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Actorul Victor Rebengiuc a jucat în precedenta peliculă semnată de Călin Netzer, "Medalia de onoare", şi a colaborat de mai multe ori cu actriţa Luminiţa Gheorghiu, cea care a interpretat unul din rolurile principale în "Poziţia copilului".

"Sunt foarte fericit. Este încă o dovadă a forţei pe care o are cinematografia din România. Îi felicit din inimă, este un mare succes. Merită din plin această distincţie. O felicit pe Luminiţa cu care am colaborat de foarte multe ori, este o actriţă deosebită, remarcabilă. Mă bucur din suflet pentru succesul lor şi abia aştept să văd filmul", a spus Victor Rebengiuc.

Filmul "Poziţia copilului", regizat de Călin Peter Netzer, a primit, sâmbătă seară, trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la cea de-a 63-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

"Poziţia copilului" s-a aflat în competiţia oficială a Berlinalei 2013 alături de alte 18 filme.

Din juriul competiţiei oficiale a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin ( 7-17 februarie) au făcut parte Wong Kar Wai (preşedinte), Susanne Bier, Tim Robbins, Shirin Neshat, Athina Rachel Tsangari, Andreas Dresen şi Ellen Kuras.

Marele premiul/ trofeul Ursul de Aur primit de "Poziţia copilului", sâmbătă seara, la gala Festivalului de Film de la Berlin vine după ce, vineri seara, filmul lui Călin Netzer a primit şi premiul criticii internaţionale - FIPRESCI (Fédération Internationale de la Presse Cinématographique) la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici