Zgonea: Sunt de acord să dezbatem în regim de urgenţă formarea CA al SRR şi Cartea albă a Apărării

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că va da curs solicitării ACL de a dezbate în regim de urgenţă formarea unui nou Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, precum şi Cartea albă a Apărării, menţionând că este de acord cu dezbaterea.

113 afișări
Imaginea articolului Zgonea: Sunt de acord să dezbatem în regim de urgenţă formarea CA al SRR şi Cartea albă a Apărării

Zgonea: Sunt de acord să dezbatem în regim de urgenţă formarea CA al SRR şi Cartea albă a Apărării (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Astăzi (miercuri, n.r.) am primit o nouă sesizare pentru Biroul permanent reunit din partea ACL la care voi da curs. Sunt ş ieu de acord să dezbatem în regim de urgenţă formarea unui nou Consiliu de Administraţie la Radiodifuziune şi să dezbatem Cartea albă a Apărării. Sunt «pentru»", a spus Zgonea.

El a arătat că şi primul-ministru Victor Ponta i-a confirmat că atât el, cât şi Guvernul sunt în favoarea luării unei astfel de decizii.

"O să discut astăzi cu domnul Tăriceanu, astfel încât vom lua decizia să convocăm dacă nu vineri, bănuiesc că luni vom convoca Biroul permanent reunit", a spus Zgonea.

Liderii grupurilor parlamentare ale PDL şi PNL au depus, mirecuri, o solicitare de convocare de urgenţă a Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului, pentru adoptarea Raportului privind Carta Albă a Apărării 2013 şi a unei hotărâri a Parlamentului privind desemnarea CA al SRR.

"Liderii grupurilor parlamentare ale PNL şi ale PDLdin Camera Deputaţilor şi Senat au depus astăzi, 27 august, o solicitare pentru convocarea de urgenţă, în cadrul noii sesiuni parlamentare, a unei şedinţe a Birourilor Permanente Reunite având pe ordinea de zi două subiecte importante. Adresa depusă de către liderii PNL şi PDL solicită, în primul rând, dezbaterea şi adoptarea Raportului privind Carta Albă a Apărării 2013 - document adoptat deja de Comisiile reunite de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională încă din 13 noiembrie 2013. Având în vedere contextul politico-militar tensionat din imediata apropiere a frontierelor ţării noastre, Alianţa Creştin-Liberală consideră că este mai mult decât justificată o atitudine responsabilă din partea majorităţii parlamentare pe acest subiect", se arată într-un comunicat remis miercuri agenţiei MEDIAFAX.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici