Economic

Producţia industrială a crescut în februarie cu peste 12% faţă de aceeaşi lună din 2010

Producţia industrială s-a majorat în februarie cu peste 12% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, susţinută de creşterea tuturor sectoarelor industriale, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Bursa de la New York a închis joi în scădere, după cutremurul resimţit în Japonia

Bursa de la New York a închis joi în scădere, după cutremurul cu magnitudinea de 7,4 resimţit în Japonia, care a reaprins temerile privind criza nucleară, însă încrederea în revenirea stabilă a economiei americane a limitat pierderile, transmite Reuters.

Tinerii antreprenori merg pe mâna Guvernului: „M-am întors în ţară pentru programul derulat de stat”

Programul implementat de statul român, prin care îi ajută pe tineri cu 10.000 de euro să-şi deschidă o afacere, a născut multe speranţe în sufletele acestora. Cei mai ambiţioşi dintre ei s-au gândit la o idee de afaceri cu care să dea lovitura. Peste 625 de aspiranţi la statutul de „tineri întreprinzatori” s-au grăbit să aplice pe site-ul Agenţiei pentru IMM-uri.

Polonia deţine cele mai mari zăcăminte de gaze de şist din Europa

Polonia deţine cele mai mari zăcăminte recuperabile de gaze de şist din Europa, estimate la 5.300 de miliarde de metri cubi, potrivit unui raport al Administraţiei americane pentru Informaţii în Domeniul Energiei.

Fitch: Cererea Portugaliei de sprijin financiar extern va atenua riscurile macroeconomice

Solicitarea de către Portugalia a unui ajutor financiar din partea Uniunii Europene va atenua riscurile macroeconomice pe termen scurt şi va îmbunătăţi stabilitatea financiară, consideră analiştii agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings.

Specialiştii în agricultură: Plantele modificate genetic nu sunt periculoase pentru consum

O serie de specialişti în agricultură, printre care şi un cercetător şi profesor francez, au susţinut joi, la la conferinţa Mediafax Talks about GMOs - "Adevărul despre organismele modificate genetic", pledoarii referitor la cultivarea plantelor modificate genetic, care nu afectează sănătatea umană.

Şase oferte pentru construcţia unei piste la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca

Un număr de şase firme sau consorţii, din România şi străinătate, au depus oferte la licitaţia organizată pentru construcţia primilor 2.100 de metri ai viitoarei piste de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca, investiţie estimată la 40 milioane euro, fără TVA.

Corina Martin a fost realeasă preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism

Corina Martin a fost realeasă joi preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi îşi propune, printre obiectivele noului mandat, să convingă autorităţile să elimine TVA pentru agenţiile care aduc turişti în România.

Cel mai mare asigurător sloven vrea să se extindă în România, Bulgaria şi Turcia

Zavarovalnica Triglav, cel mai mare asigurător din Slovenia, vrea să vândă acţiuni pe bursa de la Varşovia pentru a obţine capital necesar extinderii în România, Bulgaria şi Turcia, a declarat directorul general al companiei, Matjaz Rakovec, citat de cotidianul local Dnevnik.

Metrorex angajează 180 de persoane pentru două staţii noi de pe Magistrala IV

Metrorex va angaja în acest an 180 de persoane, ca urmare a deschiderii liniei 1 Mai-Parc Bazilescu, astfel că bugetul actualizat de venituri şi cheltuieli prevede creşterea cu 3,4% a cheltuielilor cu personalul faţă de nivelul aprobat iniţial de Guvern, la 279,11 milioane lei.

Dell vrea să cheltuiască un miliard de dolari în doi ani pentru înfiinţarea a zece centre de date

Dell intenţionează să cheltuiască un miliard de dolari în următorii doi ani pentru înfiinţarea a zece centre de date şi extinderea serviciilor pentru clienţi, astfel încât să faciliteze vânzările de hardware, software şi servicii destinate companiilor mari, transmite Bloomberg.

Trichet: BCE a încurajat Portugalia să ceară ajutor financiar

Banca Centrală Europeană (BCE) a încurajat Portugalia să ceară ajutor financiar extern, a declarat, joi, preşedintele instituţiei, Jean-Claude Trichet, după ce premierul Jose Socrates a anunţat că autorităţile de la Lisabona au decis să solicite sprijinul UE, transmite AFP.

UPDATE: Bursa a crescut uşor şi joi, pe un rulaj salvat de acţiunile Fondului Proprietatea

(adaugă informaţii, în paragrafele 15 - 18)

Guvernul Portugaliei va cere oficial sprijinul financiar al UE

Guvernul Portugaliei va solicita oficial, joi, sprijin financiar din partea Comisiei Europene, a anunţat ministrul purtător de cuvânt Pedro Silva Pereira, după şedinţa consiliului de miniştri, transmite AFP.

Dan Ostahie a vândut un teren de 5 hectare de la Ploieşti către fondul de investiţii NEPI

Omul de afaceri Dan Ostahie, proprietarul Altex, a vândut în luna martie un teren de cinci hectare la Ploieşi către fondul de investiţii sud-african NEPI, care a anunţat deja că va construi un mall de 50.000 de metri pătraţi.

Consiliul Fiscal:Ponderea angajaţilor la negru în total salariaţi a crescut de la 20% în 2008 la 26%

Ponderea angajaţilor la negru în total salariaţi a crescut de la 20% în 2008 la 26% anul trecut, ceea ce s-a reflectat într-o colectare şi mai slabă a taxelor, astfel încât evaziunea fiscală doar în cazul CAS, TVA şi impozitului pe venit reprezintă 9% din PIB, potrivit datelor Consiliului Fiscal.

Bursa a crescut uşor şi joi, pe un rulaj salvat de acţiunile Fondului Proprietatea

Bursa a crescut uşor şi joi, cu 0,75%, pentru a treia şedinţă consecutiv, într-o piaţă în care tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au asigurat 69% din lichiditatea de 52,1 milioane lei.

Leul s-a depreciat spre finalul sesiunii, iar cursul a urcat spre 4,12 lei/euro

Moneda naţională s-a depreciat spre finalul sesiunii interbancare de joi, pe volume reduse de tranzacţionare, iar cursul a urcat spre 4,12 lei/euro, după ce dimineaţă cotaţiile au atins un minim de 4,1060 lei/euro.

Şeful Bank of Moscow, care riscă acuzaţii penale, va conduce banca din biroul său din Londra

Preşedintele Bank of Moscow, Andrei Borodin, suspectat că ar fi acordat ilegal un împrumut soţiei fostului primar al Moscovei, şi-a reluat atribuţiile la conducerea băncii în biroul său din Londra, unde s-a refugiat la începutul acestei săptămâni, transmite RIA Novosti.

UPDATE: BCE a majorat dobânda de politică monetară de la 1% la 1,25%

(adaugă declaraţii ale preşedintelui BCE şi evoluţia euro în paragrafele 3 şi 4)

UPDATE:Consiliul Fiscal: Economia nu a ieşit din recesiune şi nici nu e sigur că revenirea a început

(adaugă informaţii din raportul Consiliului Fiscal, alte date, în paragrafele 6-7, 10-12)

Noul Peugeot 508, disponibil în România cu preţuri cuprinse între 21.800 şi 37.000 euro cu TVA

Trust Motors, importatorul Peugeot, a lansat pe piaţa locală noul model Peugeot 508, disponibil în două versiuni de caroserie, berlină şi hatchback, cu preţuri cuprinse între 21.800 şi 37.000 euro cu TVA.

Dobânda Euribor la trei luni a urcat la 1,28%, maximul începând din iunie 2009

Dobânda Euribor la trei luni, principala rată de referinţă a pieţei interbancare din zona euro, a urcat joi de la 1,269% la 1,28%, maximul din iunie 2009, după ce în ultimele săptămâni rata a fost susţinută de aşteptările analiştilor pentru înăsprirea politicii monetare a BCE.

Rafo vrea un credit de 80 milioane euro, cu garanţii de stat sau proprii, pentru modernizare

Rafo Oneşti (RAF) vrea să contracteze un credit de 80 de milioane euro, garantat de stat sau cu activele rafinăriei, pentru investiţii în modernizarea companiei.

Costul datoriilor Spaniei a scăzut după ce Portugalia a anunţat că va cere UE ajutor financiar

Spania a vândut, joi, obligaţiuni pe termen de trei ani în valoare de 4,13 miliarde de euro, la un cost mai mic decât la emisiunea precedentă, după ce Portugalia a anunţat că va solicita ajutor financiar din partea Uniunii Europene, transmite Bloomberg.

Datele estimate pentru primul trimestru al acestui an indică un deficit bugetar de 1% din PIB

Datele estimate pentru primul trimestru al acestui an indică un deficit bugetar de 5,6 miliarde lei, reprezentând 1% din Produsul Intern Brut, a declarat, joi, Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

Tabără crede că l-ar fi făcut invidios pe Ceauşescu pentru producţia mare de grâu la hectar

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, crede că Nicolae Ceauşescu ar "muri de invidie" dacă ar vedea producţia actuală de cereale la hectar, ajunsă la o valoare record, atinsă doar pe hârtie înainte de anul 1989.

Romgaz a bugetat pentru acest an un profit în creştere cu 27,7%, la 158 milioane euro

Producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaş estimează pentru acest an un profit net de 649,5 milioane de lei (158 milioane de euro), mai mare cu 27,7% comparativ cu câştigul obţinut anul trecut.

Curtea de la Luxemburg: Taxa de primă înmatriculare încalcă normele europene

Taxa de primă înmatriculare încalcă legislaţia Uniunii Europene întrucât produce un dezavantaj la vânzarea maşinilor second-hand din alte state pe teritoriul României, arată Curtea de Justiţiei a Comunităţilor Europene, într-un punct de vedere exprimat la cererea unei instanţe româneşti.

Finanţele au împrumutat 500 milioane lei prin obligaţiuni la trei ani, la un randament de 7,29%

Finanţele au împrumutat joi 500 milioane lei printr-o emisiune nouă de obligaţiuni cu scadenţa la trei ani şi şase luni, exact cât şi-au propus, la un ranadament mediu de 7,29%, în creştere faţă de dobânda plătită la cea mai recentă operaţiune pentru titluri apropiate ca scadenţă, de 7,11%.

Aproape 620 planuri de afaceri ale tinerilor întreprinzători, în evaluare la Agenţia pentru IMM-uri

Aproape 620 de planuri de afaceri sunt în evaluare la Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM) în cadrul programului de sprijinire a tinerilor, iar pentru 80% dintre acestea, întreprinzătorii vor să acceseze un credit pentru dezvoltarea afacerii.

Statele Unite merg pe un drum similar cu Grecia şi Portugalia în privinţa bugetului – economist

Statele Unite merg pe un drum similar cu cel parcurs de Grecia şi Portugalia în privinţa deciziilor bugetare, a declarat economistul-şef al grupului financiar american Wells Fargo, John E. Silvia, citat de CNBC.

Consiliul Fiscal: Fondul de salarii poate creşte cu 5% anul viitor, iar pensiile cu minim 7%

Fondul de salarii poate creşte anul viitor doar cu 5% dacă economia va avansa cu 1,5% în acest an şi cu 3,9% în 2012, iar pensiile s-ar putea majora cu cel puţin 7%, a declarat joi preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.

Gherghina: Majorarea salariilor profesorilor ar impune concedierea a aproape 100.000 bugetari

Majorarea salariilor profesorilor conform deciziei judecătoreşti ar impune concedierea a aproape 100.000 angajaţi din sectorul bugetar, pentru a menţine anvelopa salarială fără a creşte impozitele, a declarat, joi, Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

Banca Angliei menţine dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 0,5%

Banca Angliei a menţinut, joi, dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 0,5%, în pofida accelerării inflaţiei, iar atenţia s-a mutat asupra Băncii Centrale Europene (BCE), investitorii anticipând majorarea ratei cheie a BCE, transmite Reuters.

Consiliul Fiscal: Populaţia va simţi în buzunar efectele revenirii economice peste 2-3 ani

O creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 1,5%, estimată de Guvern pentru anul în curs, nu va schimba situaţia financiară a populaţiei, care va simţi revenirea economică probabil peste 2-3 ani, a declarat joi preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.

Consiliul Fiscal: Economia nu a ieşit din recesiune şi nici nu este sigur că revenirea a început

România nu a ieşit încă din recesiune, iar tendinţa pozitivă din ultimul trimestru al anului trecut trebuie să fie confirmată de datele ulteriore, nefiind sigur dacă revenirea economică a început, a declarat preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.

Ministrul Agriculturii: Cei care se opun OMG nu au argumente ştiinţifice, ci interese economice şi politice

Opozanţii organismelor modificate genetic (OMG) nu au bază ştiinţifică şi sunt stimulaţi de interese economice şi politice, a declarant joi ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, la conferinţa Mediafax Talks about GMOs - "Adevărul despre organismele modificate genetic".

OMC: Schimburile comerciale au înregistrat o creştere record de 14,5% anul trecut

Volumul schimburilor comerciale a înregistrat o creştere record de 14,5% anul trecut, peste estimarea iniţială de 13,5%, însă ritmul recuperării va încetini în acest an la 6,5%, potrivit Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), citată de AFP.

Microsoft şi MCSI au reînnoit un acord privind accesul la codul platformelor companiei americane

Ministerul Comunicaţiilor şi Microsoft au reînnoit, joi, un acord referitor la programul guvernamental de acces controlat la codul sursă al platformelor Windows - Windows Server, Windows Embedded CE şi Microsoft Office -, care va permite autorităţilor să construiască infrastructuri IT mai sigure.