Airbus vrea să lanseze în 2010 un avion care va folosi biocombustibil

Producătorul de avioane Airbus intenţionează să lanseze, în 2010, un avion de curierat pentru distanţe medii care să folosească drept carburant un amestec de kerosen şi biocombustibil, a declarat, marţi, un reprezentant al grupului aerian european.

20 afișări
Imaginea articolului Airbus vrea să lanseze în 2010 un avion care va folosi biocombustibil

Airbus vrea să lanseze în 2010 un avion care va folosi biocombustibil (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu am stabilit ce companie va efectua testele, suntem în discuţii cu mai mulţi transportatori aerieni", a afirmat Ross Walker, responsabil cu programele de management al carburanţilor la Airbus, într-o conferinţă de presă organizată la salonul aeronautic de la Dubai.

El a spus că nu cunoaşte ce fel de biocombustibil va folosi noul avion şi nici ponderea acestuia în amestecul de carburant.

În ianuarie 2009, compania aeriană Japan Airlines a efectuat un test de zbor, fără pasageri, cu un avion Boeing 747, unul dintre cele patru motoare ale aeronavei fiind alimentat cu biocombustibil.

Totodată, Airbus a realizat teste folosind un amestec de combustibil constând din kerosen şi gaz natural lichefiat în februarie 2008 pe modelul de avion A380, iar în octombrie 2009 pe un aparat A340 de cursă lungă.

Grupul european estimează că, până în 2020, avioanele vor folosi alt combustibil decât kerosenul în proporţie de 15%, cota urmând să urce la 30% până în 2030.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici