Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice angajamentele propuse de Hidroelectrica

Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice angajamentele propuse de Hidroelectrica SA pentru a elimina îngrijorările de natură concurenţială în contextul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa producţiei şi comercializării energiei electrice.

399 afișări
Imaginea articolului Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice angajamentele propuse de Hidroelectrica

Angajamentele vizează modul în care Hidroelectrica va comercializa energia produsă pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) şi pe Piaţa de Echilibrare (PE).

Astfel, compania se angajează să ofere la vânzare pe PZU o cantitate de energie electrică la un preţ maxim determinat pe baza preţului prevăzut în cadrul contractelor la termen. De asemenea, Hidroelectrica SA se obligă să nu depăşească un anumit nivel al preţului energiei electrice ofertate la creştere de putere pe PE. În acelaşi timp, Hidroelectrica se angajează să separe, în cadrul companiei, activitatea de ofertare pe PE de cea de ofertare pe PZU.

Implementarea acestui set de măsuri va conduce la beneficii directe şi imediate pentru toţi participanţii pe pieţele de energie electrică, fiind de natură a conduce la creşterea cantităţilor tranzacţionate de către companie pe pieţele spot şi la diminuarea cantităţilor de energie reprezentând dezechilibrele generate în SEN care pot afecta negativ consumatorii, prin creşterea preţului energiei electrice.

Investigaţia Consiliului Concurenţei, declanşată în septembrie 2018, vizează un potenţial abuz de poziţie dominantă pe piaţa producerii şi comercializării energiei electrice, manifestat printr-un comportament de ofertare prin care s-a limitat cantitatea de energie comercializată pe unele segmente de piaţă (în principal, pe PZU), în scopul realizării unor vânzări la preţuri semnificativ mai ridicate pe PE.

Piaţa pentru Ziua Următoare este o componentă a pieţei angro de energie electrică, respectiv principala piaţă spot de energie electrică din România, şi reprezintă cadrul organizat în care au loc tranzacţii cu energie electrică pentru fiecare interval orar al zilei următoare (care este şi ziua de livrare). Preţul de închidere al PZU este folosit în mod curent drept preţ de referinţă în domeniul energiei electrice.

Piaţa de echilibrare este, de asemenea, una dintre componentele pieţei angro de energie electrică, organizată de Operatorul de Transport şi Sistem (OTS), care are rolul de a echilibra balanţa producţie-consum în timp real, în scopul menţinerii siguranţei şi stabilităţii în funcţionare a Sistemului Energetic Naţional.

Piaţa de echilibrare satisface în principal nevoia participanţilor la piaţă de a-şi ajusta cantitatea de energie contractată în funcţie de cerere şi are o puternică componentă tehnică. Pe piaţa de echilibrare, Operatorul de Transport şi Sistem cumpără şi/ sau vinde energie electrică de la/ către participanţii la piaţă deţinători de unităţi şi/ sau consumuri dispecerizabile.

Pe piaţa de echilibrare, care este o piaţă penalizatoare, preţul este în general mai mare faţă de preţul de închidere al pieţei înregistrat pe PZU.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici