ANL a vândut locuinţe prin programul "Prima Casă", valabil din octombrie, cât în patru ani

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a vândut din octombrie până în prezent 380 de locuinţe prin "Prima Casă", în valoare de 37 milioane de lei, aproape cât vânzările totale realizate de Agenţie între anii 2009 şi 2013.

756 afișări
Imaginea articolului ANL a vândut locuinţe prin programul "Prima Casă", valabil din octombrie, cât în patru ani

ANL a vândut locuinţe prin programul "Prima Casă", valabil din octombrie, cât în patru ani (Imagine:Thomas Dan/Mediafax Foto)

"Vânzările prin «Prima Casă» au mers foarte bine. În perioada de când programul «Prima Casă» a început să se adreseze şi cumpărătorilor de locuinţe de la ANL şi până în prezent, am vândut 380 de locuinţe pentru tineri de până la 35 de ani, bugetul obţinut fiind de 37 milioane de lei. Spre comparaţie, în patru ani, 2009-2014, ANL a vândut 413 locuinţe, care au adus un buget de 45 de milioane de lei", a declarat Dumitru Nancu, directorul general al ANL, la conferinţa de lansare a târgului imobiliar naţional - tIMOn.

Pentru achiziţia de locuinţe construite de ANL, plafonul de garanţii de la stat se ridică la 497 milioane de lei, circa 40% din bugetul pentru "Prima Casă".

"Sumele obţinute din vânzările de locuinţe sunt utilizate pentru construcţia altora în cadrul aceluiaşi proiect. Pentru impulsionarea vânzărilor am început o campanie «door to door» (din uşă în uşă), prin care consilierii ANL încearcă să prezinte oferta pentru tinerii care stau cu chirie", a adăugat Nancu.

El a menţionat că până la 31 de iulie, locuinţele ANL pot fi cumpărate cu 326 de euro pe metru pătrat, astfel că pentru o garsonieră preţul total este de 81.000 de lei (circa 18.000 de euro), pentru un apartament cu două camere de 113.200 de lei (25.000 euro), iar pentru trei camere de 142.600 lei (32.000 euro). Pentru patru camere preţul total este de 188.100 lei (41.800 euro).

ANL a construit până în prezent 3.200 de locuinţe (case şi apartamente), în 59 de amplasamente în cadrul programului locuinţe finanţate prin credit ipotecar şi peste 31.000 de apartamente destinate tinerilor de sub 35 de ani.

"Pentru 2014 vrem să deschidem 9 şantiere pentru locuinţe prin credit ipotecar şi tot atâtea pentru cele destinate tinerilor. ANL nu a mai început niciun nou şantier de cinci ani pentru locuinţele prin credit ipotecar şi din 2010 pentru programul destinat tinerilor. În total, vom începe construcţia a peste 460 de locuinţe noi pentru tineri şi 200 pentru credit ipotecar, bugetate cu 64 milioane de lei", a arătat Nancu.

În prezent, ANL are în execuţie 1.945 de locuinţe pentru tineri, în 38 de şantiere, iar pentru acest an este prevăzută livrarea a 1.200 de unităţi dintre acestea.

ANL funcţionează în coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, fiind înfiinţată în anul 1998.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici