ANRE: Preţul gigacaloriei produse de ELCEN a fost majorat din cauza creşterii preţului gazelor

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a crescut preţul la care ELCEN Bucureşti produce energie termică din cauza majorării preţului gazelor naturale folosite drept combustibil şi care au pondere de 80% în costul gigacaloriei.

655 afișări
Imaginea articolului ANRE: Preţul gigacaloriei produse de ELCEN a fost majorat din cauza creşterii preţului gazelor

ANRE: Preţul gigacaloriei produse de ELCEN a fost majorat din cauza creşterii preţului gazelor (Imagine: Shutterstock)

"Creşterea preţurilor reglementate pentru energia termica livrată sub formă de apă fierbinte din centralele aparţinând Electrocentrale Bucureşti s-a datorat creşterii preţurilor gazelor naturale din reţeaua de distribuţie. Menţionăm că ponderea costului gazelor naturale în preţul energiei termice este de circa 80%, iar preţurile medii ale gazelor naturale din reţeaua de distribuţie luate în considerare pentru anul 2015 au fost determinate pe baza preţurilor raportate de producători, inclusiv ELCEN, conform realizărilor, pentru perioada 1 iulie 2013-30 iunie 2014", potrivit unui comunicat al ANRE.

Pentru ELCEN, ANRE a crescut cu 10,22% preţul de producţie a gigacaloriei destinată consumului populaţiei, respectiv 186 lei/gigacalorie, şi cu 1,91%, la 216,7 lei/gigacalorie, pe cel al căldurii consumată de clienţi noncasnici.

ANRE precizează că "este obligată" să analizeze anual şi să ajusteze pentru anul următor preţul de producere în cogenerare a energiei electrice şi termice, iar preţul final al gigacaloriei pentru consumatorii din Bucureşti va fi stabilit de Primărie.

ELCEN produce energia termică şi o vinde către Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET), care apoi o furnizează clienţilor finali. RADET are datorii neachitate către ELCEN de peste 3,2 miliarde de lei.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat marţi că RADET a fost înştiinţată de ELCEN la sfârşitul anului trecut că din 1 ianuarie 2015 va creşte tariful cu 10,2%.

Oprescu a spus că Primăria nu a fost consultată şi nici informată de către ELCEN de această creştere de tarif, însă majorarea tarifului nu va fi suportată de populaţie, ci din bugetul municipalităţii.

"Conform reglementărilor în vigoare, la preţurile energiei termice livrate de ELCEN în anul 2015, aprobate de ANRE, se adaugă tarifele de transport şi de distribuţie aferente RADET Bucureşti, avizate de ANRSC, rezultând preţul local al energiei termice. Acest preţ urmează a fi aprobat de Consiliul General al Municipiul Bucureşti, care, pentru populaţie, poate decide suportarea din fondurile proprii a unei părţi din acest preţ, rezultând astfel preţul de facturare a energiei termice livrate populaţiei", se mai arată în comunicatul ANRE.

Preţul gigacaloriei a fost anul trecut în Bucureşti 341 de lei, din care populaţia a plătit 169,88 de lei, iar Primăria a suportat prin subvenţie peste 50% din preţ, respectiv 171,18 lei.

Populaţia Bucureştiului consumă anual aproximativ 4,2 milioane de gigacalorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici