Băncile centrale au intervenit pentru deblocarea pieţelor monetare

Băncile centrale din întreaga lume au intervenit, vineri, pentru a debloca pieţele monetare, în contextul în care autorităţile SUA au închis cea mai mare instituţie americană de creditare şi economii, iar aprobarea planului administraţiei Bush de susţinere a sectorului financiar s-a blocat.

10 afișări
Imaginea articolului Băncile centrale au intervenit pentru deblocarea pieţelor monetare

Banca Centrală Europeană (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Washington Mutual a fost închisă joi de guvernul SUA, iar activele bancare ale celei mai mari instituţii de creditare şi economii au fost vândute către JPMorgan Chase, pentru 1,9 miliarde de dolari, aceasta fiind de departe cea mai gravă prăbuşire a unei bănci americane.

Administraţia Bush a cerut sâmbătă Congresului să îi permită să utilizeze 700 miliarde de dolari pentru a cumpăra active riscante, în încercarea de a încheia criza financiară. Totuşi, negocierile s-au blocat joi.

Politicienii democraţi, care controlează ambele camere ale Congresului, au declarat că speră ca planul de salvare să fie aprobat repede, dar că doresc unele schimbări, precum un grad mai ridicat de supraveghere, limite impuse plăţilor membrilor din conducerile executive ale firmelor participante şi sprijin pentru gospodării.

"Piaţa este doar îngheţată în prezent. Ne aflăm într-un asemenea moment de lipsă a lichidităţii încât preţurile nu mai îndeplinesc rolul de semnal", a declarat Claudio Piron, analist la JPMorgan Chase Bank din Singapore.

Băncile centrale din întreaga lume şi-au intensficat măsurile pentru reducerea tensiunilor de pe pieţe, întrucât instituţiile comerciale au nevoie de lichiditate şi ezită să ofere credite concurenţilor. Condiţiile extrem de dure de pe piaţa monetară au fost înrăutăţire de faptul că băncile vor să dispună de numerar înainte de a-şi încheia situaţia contabilă pentru trimestrul al treilea.

Băncile centrale din zona euro, Marea Britanie şi Elveţia au intensificat, vineri, eforturile de stabilizare a pieţelor monetare, printr-un nou plan de a face o infuzie de 74 miliarde de dolari de fonduri cu scadenţa la o săptămână.

Măsura se adăugă fondurilor overnight în dolari pe care Banca Centrală Europeană (BCE), Banca Angliei şi Banca Naţională a Elveţiei le oferă pieţelor, ca măsuri incluse într-o cooperare cu Rezerva Federală americană (Fed), care are scopul de a debloca piaţa creditelor interbancare şi de a restabili încrederea în acest sector.

BCE va furniza pieţei interbancare 35 miliarde de dolari, fonduri cu scadenţa la o săptămână, şi totodată va reduce valoarea infuziilor de dolari de la 40 miliarde dolari, la 30 miliarde dolari.

Banca Angliei va împrumuta băncile cu 30 miliarde dolari, pentru o săptămână. De asemenea, instituţia va face luni o infuzie de maxim 40 miliarde lire (73,53 miliarde dolari), pentru a reduce tensiunile existente pe piaţa monetară britanică.

Banca Naţionaţă a Elveţiei va acorda băncilor fonduri de 9 miliarde de dolari, pentru o săptămână.

"Aceste operaţiuni au scopul de a reduce presiunile de finanţare la sfârşitul trimestrului. Băncile centrale continuă să colaboreze îndeaproape şi sunt pregătite să ia noi măsuri pentru a tempera presiunile existente pe pieţe", potrivit unui comunicat al Fed.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici