Băncile riscă să devină dependente de sprijinul acordat de băncile centrale

Băncile riscă să devină dependente de lichiditatea ieftină şi abundentă furnizată în timpul crizei de către băncile centrale, a declarat vineri preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, subliniind că măsurile de sprijin vor fi retrase odată cu normalizarea situaţiei.

17 afișări
Imaginea articolului Băncile riscă să devină dependente de sprijinul acordat de băncile centrale

Băncile riscă să devină dependente de sprijinul acordat de băncile centrale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Trichet a avertizat băncile că contribuabilii nu vor tolera revenirea industriei financiare la politica de riscuri excesive alimentate de bonusuri mari, după ce au fost salvate de criza financiară numai de ajutoarele generoase acordate de guverne de la bugetul de stat, transmite Reuters.

"Tratamentele de urgenţă şi medicamentele puternice sunt necesare uneori. Însă, dacă utilizarea lor se prelungeşte, pot conduce la dependenţă sau chiar viciu. Eventual, administrarea analgezicelor trebuie oprită, dacă se doreşte ca pacienţii să revină pe propriile picioare", a arătat Trichet într-un discurs susţinut la Congresul Bancar European.

Şeful BCE nu a oferit alte detalii legate de modul în care BCE va elimina treptat măsurile de susţinere a lichidităţii din pieţe.

Consiliul Guvernator al BCE s-a reunit joi pentru discuţii pe tema "strategiei de exit", care trebuie abordată la şedinţa de politică monetară din 3 decembrie.

"După cum am spus în numele Consiliului Guvernator, nu toate măsurile de lichiditate pe care le-am introdus vor fi necesare în viitor în aceleaşi proporţii ca în trecut. Prin urmare, ne vom asigura că măsurile extraordinare de lichiditate care au fost introduse vor fi eliminate într-un mod adecvat, gradual, şi că lichiditatea furnizată este absorbită pentru a contracara eficient orice ameninţare la adresa stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi lung", a continuat Trichet, repetând o parte dintre ideile cheie exprimate în comunicatul emis de BCE după şedinţa de politică monetară din noiembrie.

Oficialul a mai spus că, în pofita evenimentelor "benigne" care au avut loc recent în sistemul financiar, este prea devreme pentru a proclama sfârşitul crizei.

Băncile trebuie să se concentreze pe consolidarea portofoliilor de active şi a capitalului, şi nu să folosească profiturile pentru dividende către acţionari şi compensaţii financiare pentru angajaţi.

"Cei 330 de milioane de concetăţeni din zona euro nu vor tolera o revenire la riscurile excesive asumate pe spinarea contribuabililor. În consecinţă, sectorul financiar trebuie să-şi asigure viitorul într-un mod responsabil şi sustenabil", a avertizat Jean-Claude Trichet.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici