Băncile vor avea noi norme de creditare

Băncile vor avea noi norme proprii de creditare în cel mult o săptămână şi vor cere un avans de minim 20-25% la creditele ipotecare, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea.

77 afișări
Imaginea articolului Băncile vor avea noi norme de creditare

Băncile vor avea noi norme de creditare (Imagine: Mediafax Foto)

"În câteva zile fiecare bancă poate să aibă propriile norme de creditare. În principiu, în maxim o săptămână. Depinde de la bancă la bancă. În ceea ce priveşte avansul, băncile vor stabili un nivel de cel puţin 20 - 25% din valoarea locuinţei", a afirmat Gheţea.

Referitor la relansarea creditelor ipotecare, şeful ARB consideră că procesul va depinde de cerere.

"Mi-e greu să dau un verdict. Modificarea regulamentului a fost o cerinţă a băncilor. O să vedem cât de repede se va relansa. Depinde de cerere. Ce pot să vă spun este că va exista ofertă", a spus Gheţea.

El a menţionat că nu se pune problema relansării creditelor în valută cu acelaşi ritm ca anul trecut, în contextul evoluţiei actuale a cursului de schimb.

Consiliul de Administraţie al BNR a acceptat creşterea gradului de îndatorare la creditele garantate cu ipoteci, gradul de nerambursare pentru acest tip de împrumuturi fiind mult mai mic decât în cazul creditelor de consum şi nevoi personale negarantate, a anunţat, joi, banca centrală.

Noile prevederi vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

CA-ul BNR a acceptat să elimine obligaţia de a aplica teste de stres pentru clienţii care solicită credite cu garanţii ipotecare, dar a menţinut prevederea privind acceptarea veniturilor în funcţie de cele declarate anul anterior în fişa fiscală, cu o marjă de 20%.

Totodată, banca centrală a stabilit ca în noile norme interne băncile să prevadă un avans minim plătit de client la creditele ipotecare şi imobiliare, care vor fi luate în calcul la stabilirea gradelor de îndatorare propuse de instituţiile de credit.

Noile norme vor intra în vigoare din momentul aprobării lor de către organele statutare ale fiecărei bănci, dar vor fi ulterior avizate de BNR, care poate solicita anumite modificări, în funcţie de profilul de risc al băncii.

Citeşte şi:

Populaţia va obţine sume mai mari la credite ipotecare

Experţii BNR au privit pozitiv cererile ARB de modificare a regulamentului de creditare

Cursul de schimb s-a stabilizat aproape de 4,28 lei/euro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici