Barroso: Nu anticipăm o recesiune în Europa. Ultimele prognoze arată că va fi o creştere economică modestă

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, a declarat luni că se aşteaptă la o creştere economică modestă în Europa şi nu anticipează o nouă rundă de recesiune.

586 afișări
Imaginea articolului Barroso: Nu anticipăm o recesiune în Europa. Ultimele prognoze arată că va fi o creştere economică modestă

Barroso: Nu anticipăm o recesiune în Europa. Ultimele prognoze arată că va fi o creştere economică modestă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Temerile privind potenţiala extindere a crizei datoriilor de stat către Italia şi Spania ţin investitorii în tensiune, alături de posibilitatea întârzierii următoarei tranşe din împrumutul extern către Grecia din cauza posibilei ratări a ţintei de deficit pentru acest an.

"Nu anticipăm o recesiune în Europa. Ultimele prognoze ale Comisiei Europene arată că va fi creştere, într-adevăr modestă", a arătat Barroso, aflat în vizită la parlamentul australian.

El a adăugat că autorităţile şi oficialii din zona euro fac tot posibilul pentru a calma temerile de ordin economic care afectează uniunea monetară, de la combaterea problemelor fundamentale de ordin bugetar la consolidarea guvernanţei zonei euro, înăsprirea reglementărilor din sectorul financiar şi îmbunătăţirea competitivităţii.

"Vreau să fie foarte clar. Uniunea Europeană şi moneda euro sunt puternice şi rezistente", a arătat oficialul, după o rundă de discuţii cu premierul australian Julia Gillard.

Barroso a adăugat că este prea devreme pentru a evalua dacă Grecia îşi va respecta angajamentele asumate faţă de instituţiile financiare internaţionale.

"Suntem în contact cu guvernul elen şi au făcut recent nişte remarci importante, afirmând că îşi vor respecta angajamentele. Este foarte important pentru Grecia. Este de asemenea important pentru UE", a spus preşedintele Executivului UE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici