Băsescu: E necesară o mai bună reglementare şi supraveghere a instituţiilor financiare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că practicarea de către bănci a unor dobânzi mari poate prejudicia economia românească şi chiar băncile, el afirmând că este necesară o mai bună reglementare şi supraveghere a instituţiilor financiare.

17 afișări
Imaginea articolului Băsescu: E necesară o mai  bună reglementare şi supraveghere a instituţiilor financiare

Preşedintele Traian Băsescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Şeful statului a făcut această afirmaţie în deschiderea lucrărilor grupului 1, al patronatelor, din cadrul Comitetului Economic şi Social European.

Băsescu a enumerat câteva dintre problemele cu care se confruntă România, în perioada de criză economică, menţionând că unele dintre acestea sunt condiţiile de creditare practicate de băncile din România.

El a spus că a avut întâlniri repetate cu reprezentanţii băncilor, mesajul pe care l-a transmis de fiecare dată fiind necesitatea unui parteneriat bănci-guvern pentru diminuarea efectelor crizei.

"În România, băncile preferă contracte mai puţine, însă, cu valori unitare mari. Practicarea unor dobânzi mari nu poate avea efecte benefice asupra economiei. Ea se poate traduce, pe termen mediu şi pe termen lung, în prejudicii asupra economiei româneşti şi până la urmă chiar asupra băncilor", a precizat Băsescu.

El a declarat că este foarte necesară în acest moment flexibilizarea condiţiilor de creditare de către bănci şi a subliniat faptul că este necesară şi o mai bună reglementare şi supraveghere a instituţiilor financiare.

Şeful statului a spus că un alt fenomen care afectează investiţiile din România este birocraţia, existând un număr mare de taxe şi impozite, unele fără impact pozitiv la buget. Şeful statului s-a declarat un susţinător al simplificării sistemului de taxe şi impozite.

Preşedintele a mai spus că România are nevoie de o creştere imediată şi substanţială a capacitării de absorbţie a fondurilor provenite de la UE. El a ţinut să sublinieze că există o transparenţă redusă în relaţia dintre instituţiile care gestionează absorbţia fondurilor şi beneficiarii proiectelor derulate din bani de la UE. El a punctat faptul că pe site-urile acestor instituţiii nu este practicată o terminologie unitară în legătură cu procedurile şi documentele necesare pentru elaborarea proiectelor din bani europeni.

Şeful a statului a afirmat, de asemenea, că este necesară reformarea sistemului de educaţie, precizând că învăţământul trebuie orientat şi spre nevoile de forţă de muncă din economie.

"Este inutil să avem un număr mare de absolvenţi de drept, în timp ce în sănătate personalul este insuficient", a menţionat Băsescu, precizând că recomandă companiilor să se implice, prin programe interne, în pregătirea forţei de muncă de care are nevoie şi, de asemenea, în pregătirea tinerilor.

Preşedintele Traian Băsescu a mai spus că trebuie ajutaţi tinerii care, din cauza crizei economice, a situaţiei materiale sau familiale, se află în situaţia de a renunţa la şcoală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici