BCR scade dobânzile pentru companii la creditele în lei

BCR va scădea la 1 februarie, la împrumuturile pentru firme, cu două puncte procentuale nivelul ratei dobânzii de referinţă fixă pentru creditele noi acordate în lei şi cu un punct procentual nivelul ratei dobânzii de referinţă variabilă pentru creditele în sold şi nou acordate în lei.

18 afișări
Imaginea articolului BCR scade dobânzile pentru companii la creditele în lei

BCR scade dobânzile pentru companii la creditele în lei (Imagine: Mediafax Foto)

"Este o reducere a dobânzii la credite de până la patru ori mai mare decât scăderea dobânzii de politică monetară, de 0,5 puncte procentuale, efectuată recent de BNR", a declarat, într-un comunicat, vicepreşedintele executiv corporate al BCR, Wolfgang Schoiswohl.

Noile niveluri ale dobânzii de referinţă pornesc de la 11,5% şi variază în funcţie de tipul de credit şi de scadenţă (termen scurt, mediu si lung).

"Trebuie să stimulăm cât mai mult posibil reluarea creşterii economice, atât prin reorganizarea creditelor şi scăderea dobânzilor clienţilor, cât şi prin implementarea unor soluţii şi programe
care generează creştere.
Va fi un an dificil şi BCR este pregătită să finanţeze în continuare proiectele bune de afaceri dezvoltate de clienţii pe care te poti bizui", a adăugat Schoiswohl.

Banca a înregistrat în 2009 o creştere a cotei de piaţă la creditarea pe segmentul corporate cu aproape 1,5 puncte procentuale faţă de finele anului precedent, se mai spune în comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici