Benzina costă 10 euro pe litru la o staţie în Germania

După sărbătorile de Paşti, într-o benzinărie Esso din oraşul german Filderstadt, preţul unui litru de benzină Super a ajuns la incredibila sumă de 9,99 euro.

110 afișări
Imaginea articolului Benzina costă 10 euro pe litru la o staţie în Germania

Benzina costă 10 euro pe litru la o staţie în Germania (Imagine: Shutterstock)

Conform oficialilor companiei, măsura de creştere temporară a preţului la un asemenea nivel prohibitiv a fost, se pare, dictată de stocul pe terminate din acest combustibil, o situaţie întâlnită la mai multe pompe din Germania, informează www.promotor.ro. Practic, s-a dorit descurajarea cumpărării acestui combustibil, deşi analiştii consideră că, astfel, s-a aplicat pur şi simplu o regulă a pieţei negre - lipsa acută a unui produs a dus la speculaţii nesimţite.

Au fost şi câteva "victime", oameni care nu au fost atenţi nici la preţul afişat, nici la anunţul care atrăgea atenţia asupra modificării de preţ. Aşa încât un şofer s-a pomenit la casa de marcat că are de achitat, pentru 21 de litri de combustibil, o sumă de... 209,98 euro . La fel a păţit şi o altă doamnă, care a fost nevoită să plătească pentru 20 de litri circa 200 euro.

Citeşte mai multe pe www.promotor.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici