BERD a aprobat un credit nesecurizat de 300 milioane de euro către Petrom

Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a aprobat, pe 24 martie, acordarea unui credit nesecurizat de 300 milioane de euro companiei petroliere Petrom pentru finanţarea unor investiţii de mediu, potrivit datelor instituţiei.

19 afișări
Imaginea articolului BERD a aprobat un credit nesecurizat de 300 milioane de euro către Petrom

BERD a aprobat un credit nesecurizat de 300 milioane de euro către Petrom

Împrumutul constă dintr-un credit de maxim 150 milioane de euro şi unul cu aceeaşi valoare care urmează să fie sindicalizat cu bănci comerciale, se arată într-un anunţ al BERD.

Totodată, BERD va decide pe 21 aprilie dacă va acorda Petrom un alt credit, de 200 milioane de euro, pentru finanţarea construcţiei termocentralei de la Brazi, evaluată la 500 milioane de euro.

În luna februarie, Banca Europeană de Investiţii (BEI) a aprobat acordarea a 250 milioane euro pentru Petrom, tot pentru termocentrala Brazi.

De asemenea, Petrom a anunţat la sfârşitul lunii ianuarie că a obţinut o linie de finanţare de tip revolving, de până la 500 milioane de euro, de la acţionarul său majoritar, grupul austriac OMV, pentru acoperirea nevoilor financiare.

Anterior, în luna octombrie a anului trecut, compania petrolieră a contractat, de la cinci bănci, un credit în valoare de 375 de milioane de euro, pe o perioadă de trei ani, fondurile fiind destinate acoperirii nevoilor financiare curente şi programului de investiţii.

Creditul a fost acordat de Unicredit Bank Austria, Credit Agricole Luxemburg, Erste Group Bank, Raiffeisen Zentralbank Österreich şi Société Générale Bank & Trust. Sumele atrase vor susţine programul de investiţii al Petrom, de circa 1,5 miliarde de euro anual, a declarat la acea dată directorul general executiv al companiei, Mariana Gheorghe.

Petrom este cea mai mare companie din România şi dispune de rezerve de petrol şi gaze de 894 milioane de barili echivalent petrol şi de o capacitate maximă de rafinare de opt milioane tone pe an.

Compania este deţinută în proporţie de 51% de grupul austriac OMV şi este listată la Bursa de Valori Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici