Bill Gates este primul om a cărui avere ar putea depăşi o mie de miliarde de dolari

Bill Gates, cofondatorul Microsoft, poate fi primul om a cărui avere ar putea depăşi o mie de miliarde de dolari, potrivit unui raport al Oxfam, o reţea internaţională de organizaţii care lucrează pentru a reduce sărăcia la nivel global, citat de CNBC.

3889 afișări
Imaginea articolului Bill Gates este primul om a cărui avere ar putea depăşi o mie de miliarde de dolari

Bill Gates este primul om a cărui avere ar putea depăşi o mie de miliarde de dolari

Având în vederea creşterea exponenţială a averii existente, primul om a cărui avere ar depăşi o mie de miliarde de dolari ar fi Bill Gates, în următorii 25 de ani, când va avea 86 de ani.

Bill Gates avea o avere de 50 de miliarde de dolari când a părăsit Microsoft, în 2006. Începând din 2016, averea acestuia a crescut la 75 de miliarde de dolari, în ciuda donaţiilor făcute prin fundaţia sa.

Potrivit unei analize, cercetătorii Oxfam au aplicat rata medie de creştere a averilor celor mai bogaţi oameni, 11% pe an din 2009, nivelului actual al averii lui Gates (peste 84 de miliarde de dolari, potrivit Forbes). Dacă plasamentele lui continuă să evolueze la fel, Bill Gates ar putea deveni primul om a cărui avere ar putea depăşi o mie de miliarde de dolari.

Conform ultimului raport publicat de Oxfam, cei mai bogaţi opt miliardari din lume au o avere echivalentă cu cea deţinută de jumătatea cea mai săracă a populaţiei din lume, reprezentată de 3,6 miliarde de oameni.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici